Washingtonul va face lobby la Bruxelles in cazul centralei de la Kozlodui
Publicat la 04.03.2007, 16:21:29
Bulgaria contează pe sprijinul oficialilor de la Washington, care au promis că vor face lobby la Uniunea Europeană pentru ca Sofia să primească permisiunea menţinerii în funcţiune a cele două unităţi închise ale centralei nucleare de la Kozlodui, informează NewsIn.
Karen Harbert, asistent pentru politici şi afaceri internaţionale al secretarului american al energiei, intenţionează să abordeze acest subiect cu ocazia întâlnirii pe care o va avea cu Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie.
Oficialul american a făcut această promisiune în cadrul unei întrevederi avute cu ministrul bulgar al energiei, Rumen Ovcearov, aflat în vizită în Statele Unite.
Bulgaria şi-a închis la 1 ianuarie 2007 reactoarele 3 şi 4 ale unicei sale centrale nucleare, cea de la Kozlodui, conformându-se cerinţelor Uniunii Europene.
Comisarul european pentru energie declara, în 15 februarie, că acordul dintre Uniunea Europeană şi Bulgaria pentru închiderea a două reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui nu poate fi revizuit, în pofida presiunilor Sofiei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



