Una dintre marile lacune pe care WhatsApp le are când este comparată cu alte aplicaţii de chat vine din faptul că nu există o funcţie de editare, care să le permită utilizatorilor să modifice un mesaj trimis.
În principiu, o funcţie de editare este utilă pentru corectarea unui mesaj trimis cu greşeli, lucru care se întâmplă frecvent în cazul tastaturilor virtuale ale telefoanelor mobile, dar nu numai.
Din fericire, se pare că WhatsApp lucrează deja la o opţiune prin care pot fi modificate mesajele trimise, conform descoperirilor făcute în codul versiunii beta a aplicaţiei pentru Android.
Problema este, cel puţin în stadiul actual, că WhatsApp nu ţine o evidenţă a modificărilor, cum fac alte aplicaţii, inclusiv Telegram. O evidenţă a modificărilor poate ajuta destinatarul să vadă ce modificări au fost făcute, pentru a şti dacă o modificare reprezintă doar o corectare sau schimbă complet sensul unei idei.



