Wienerberger, cel mai mare producător de cărămizi din lume, a afişat o pierdere operaţională de 29 milioane euro în primul trimestru, după deteriorarea masivă a activităţii din estul Europei, în special din România, Polonia, Cehia şi Slovacia.
În primul trimestru al anului trecut, Wienerberger înregistrase câştiguri de 42,6 milioane euro. Câştigurile înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizări (EBITDA) au scăzut cu 82% în primele trei luni ale anului, la 16,2 milioane euro.
Grupul austriac a anunţat că se aşteaptă la "scăderi semnificative ale volumelor" în Europa emergentă, însă a refuzat să ofere o estimare de ansamblu la nivel de grup. Wienerberger a precizat că vrea să reducă datoriile cu 790 milioane euro până la sfârşitul acestui an.
Sursa:NewsIn



