Din cauza "blocadei" instaurate împotriva WikiLeaks de către cei doi giganţi în domeniul cardurilor bancare, şi anume Visa şi Mastercard, site-ul "este obligat, în prezent, să suspende temporar activităţile de publicare" şi este necesar să se lanseze într-o "colectare activă de fonduri", se arată într-un comunicat pe care WikiLeaks l-a dat publicităţii la Londra.
"Din 7 decembrie 2010 a fost impusă o blocadă financiară ilegală de către Bank of America, Visa, Mastercard, PayPal şi Western Union. Atacul a distrus 95% din sursele noastre de finanţare", a declarat Julian Assange. "Wikileaks a funcţionat dimp de 11 luni apelând la rezervele în bani gheata pe care le avea. Organizaţia a pierdut zeci de milioane de dolari sub formă de donaţii", a spus Assange.



