Winkler: România are de la UE 19,6 miliarde de euro pentru politici regionale
Publicat la 05.04.2008, 14:37:26
"În domeniul politicii regionale şi de coeziune, România are rezervate 19,6 miliarde de euro până în 2013. Aceşti bani sunt destinaţi României, însă nu îi va primi decât atunci când vom avea regiuni eficiente, dacă putem croi programe cu adevărat consistente şi să îi putem folosi pentru modernizarea ţării. Eu cred că este posibil, dar factorul de care depinde este această nouă structură regională. Pe structura de astăzi, România nu va fi capabilă să acceseze fondurile decât în mică parte", a spus Iuliu Winkler.
Europarlamentarul a precizat că discuţiile demarate de UDMR împreună cu Partidul Popular European şi al Democraţilor Europeni (PPE-DE) din cadrul Parlamentului European reprezintă doar un semnal. "Nu este suficientă o singură dezbatere pentru a ne atinge scopul. Vrem să avem o dezbatere naţională, nu doar politică, ci una profesională, în care să auzim vocea mediilor academice a aleşilor locali şi a societăţii civile. Propunerea noastră este aceea de a reorganiza administrativ, dar şi din punct de vedere al regiunilor de dezvoltare România. Avem argumente şi parteneri, dar avem nevoie de parteneri care să-şi asume acest parteneriat şi să prezinte argumente în faţa societăţii. Însă nu avem timp, de aceea în următorii doi ani cel mult trebuie să ajungem la o concluzie care să fie sprijinită şi apoi să devină soluţie legislativă", a spus Winkler.
Europarlamentarul a adăugat că voinţa publică poate fi obţinută prin discuţii, cel târziu până anul viitor. "Anul 2009 este termenul până la care trebuie să avem această dezbatere socială pentru ca actul legislativ să poată fi pus în practică", a spus politicianul.
În cadrul conferinţei, Csutak Istvan, expert al UDMR pe probleme de dezvoltare regională şi autor al studiului "Regiuni noi în România. O posibilă nouă clasificare NUTS II" a spus că principiile dezvoltării regionale enunţate în Planul Naţional de Dezvoltare nu au fost aplicate în urma programelor de preaderare, diferenţele dintre regiunile bogate şi cele sărace crescând.
Acesta a mai spus că regiunile sunt finanţate, de la bugetul de stat, în mod preferenţial, iar sumele alocate nu sunt proporţionale cu indicii de dezvoltare din "Cartea Verde", document care a fundamentat definirea actualelor regiuni de dezvoltare. Potrivit datelor prezentate de Csutak, cele mai multe fonduri au ajuns în judeţele cele mai dezvoltate sau cele mai mari, în detrimental judeţelor mici şi sărace. "Principiul potrivit căruia bogaţii vor fi şi mai bogaţi, iar săracii şi mai săraci funcţionează. În lumina PIB din 1998 şi din 2003, dezechilibrul dintre regiuni a crescut deoarece se constată o rămânere în urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate", a spus Csutak, citând documentul care a stat la baza studiului.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
