Ministrul comunicaţiilor, Iuliu Winkler, a declarat corespondentului NewsIn, că ministerul pe care îl conduce va avea la dispoziţie aproximativ 380 de milioane de euro pentru diferite programe de finanţare, destinate susţinerii utilizării tehnologiei informaţiei.
"România va avea la dispoziţie în următorii ani, peste 31 de miliarde de euro, fonduri structurale şi de coeziune. După părerea mea, programul coordonat de Ministerul Comunicaţiilor este unul dinte ele mai importante, chiar dacă prin mărimea fondurilor care pot fi accesate este unul de dimensiune medie, accesabil de către companii inclusiv IMM-uri dar şi de către administraţia publică locală şi centrală", a declarat ministrul.
El a ţinut să precizeze că o condiţie a creşterii eficienţei în absorbţia şi utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune în toate domeniile este extinderea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor atât în sectorul privat cât şi în cel public.
Potrivit lui Winkler, Ministerul Comunicaţiilor va lansa aceste programe la finalul lunii noiembrie pentru IMM-uri şi ONG-uri şi în luna ianuarie 2008 pentru aplicanţi din administraţia publică.
Winkler: Vom avea 380 milioane euro pentru tehnologia informaţiei
Publicat la 23.09.2007, 09:53:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
