Zborurile spre Tel Aviv, care vor fi operate în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, sunt disponibile la vânzare, dar pot fi rezervate pe wizzair.com cu tarife pornind de la 163 lei un singur zbor cu toate taxele incluse.
"Sunt foarte încântat să anunţ această rută nouă din Bucureşti spre Tel Aviv. Această veste este una importantă pentru turiştii care vin în România, dar şi pentru românii şi europenii aflaţi în căutarea unei vacanţe într-una dintre cele mai populare destinaţii din Orientul Mijlociu, folosind tarifele accesibile Wizz Air. În plus, această rută va consolida şi legăturile de afaceri între România şi Israel şi suntem convinşi că românii care locuiesc în Tel Aviv vor face această rută extrem de populară", a declarat Daniel de Carvalho, corporate communications manager la Wizz Air, într-un comunicat transmis pe 8 aprilie.
Reţeaua Wizz Air din România constă în prezent din 62 de rute, iar, datorită expansiunii continue a companiei în zona de est, România este mai accesibilă pentru turiştii din est şi din vest, în timp ce tarifele scăzute Wizz Air permit familiilor din România şi continue să călătorească atât pentru petrecerea timpului liber cât şi din perspectiva locurilor de muncă.
După Ierusalim, Tel Aviv este cel mai important centru economic şi de business din Israel.


