money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Wolf Theiss: Afară cu jumătate dintre avocaţi!

Publicat la 04.10.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Wolf Theiss: Afară cu jumătate dintre avocaţi!

În acest moment, numărul de avocaţi ai casei de avocatură este de 18, iar mişcarea menţionată este al doilea val de concedieri în cadrul firmei, după un demers similar în urmă cu trei luni. Aceasta este prima decizie negativă de proporţii în ceea ce priveşte resursele umane la una dintre firmele locale mari de profil şi, totodată, un semnal, în contextul în care majoritatea caselor de avocatură au anunţat că nu vor renunţa la personal.

Printre avocaţii la care firma a renunţat se numără, conform surselor citate, Cristian Vlaicu, Adina Cojoc (în aria de consultanţă bancară), Anda Moldovan (drept comercial), Cristian Enache (litigii), Veronica Cristea Nanu (HR), Honorius Circă, Georgiana Şerban (real estate). De la marketing, compania a renunţat la Diana Pescar. Ligia Popescu va prelua coordonarea departamentului de litigii. Dintre aceştia, Cristian Vlaicu şi Adina Cojoc ocupau funcţia de parteneri. Potrivit aceloraşi surse, salariile celor care au rămas au revenit la nivelul anterior reducerii de 10% aplicate în vară. Reprezentanţii Wolf Theiss nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei. Piaţa locală de avocatură este dominată de firme româneşti.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite