WSJ: Citigroup e interesat de preluarea Washington Mutual
Publicat la 19.09.2008, 12:19:48
Cea mai mare bancă americană de economii şi credite din Statele Unite, Washington Mutual, ar putea fi următoarea piesă căzută în dominoul crizei financiare mondiale. Zvonurile privind discuţiile referitoare la preluarea sa au apărut de câteva zile iar ultimele informaţii apărute în Wall Street Journal arată că Citigroup ar fi interesat de această instituţie. Deşi în urmă cu doar câteva luni, Citigroup era centrul crizei din sectorul de creditare, acum compania vrea să câştige din situaţia grea prin care trec rivalele sale.
Citigroup s-a confruntat cu reducerea cu miliarde de dolari a valorii portofoliului de investiţii, dar şi-a majorat capitalul cu peste 40 de miliarde de dolari şi are acum la dispoziţie depozite pe care se poate baza pentru a obţine finanţare. Potrivit Wall Street Journal, Citigroup are în prezent o poziţie suficient de puternică pentru a lua în considerare oportunităţile de expansiune, în special în sectorul bancar de retail din SUA. Cu toate acestea, nu este sigur că Citigroup va lansa o propunere de preluare a Washington Mutual.
Soarta grupului bancar ar putea fi decisă în următoarele zile, spun sursele Wall Street Journal. Acţiunile Washington Mutual au scăzut cu 94% în ultimul an, pe fondul crizei din sectorul ipotecar. Banca americană a înregistrat pierderi de 6,3 miliarde dolari în ultimele trei trimestre dar deficitul cauzat de expunerea pe segmentul creditelor ipotecare este estimat la 19 miliarde dolari, până în 2011.
Articole înrudite

Actualitate
Cea mai mare tranzacție din istoria Hollywoodului a fost parafată! Paramount Skydance a preluat Warner Bros. Discovery cu 110 miliarde de dolari

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
