Un purtător de cuvânt al grupului Microsoft a declarat pentru AFP că grupul vrea să organizeze un eveniment pe 12 aprilie la San Francisco, însă nu a specificat tema acestuia.
Wall Street Journal, care citează surse apropiate grupului, a anunţat că Microsoft vrea să prezinte noi telefoane mobile, produse de compania japoneză Sharp Corp.
Sursele au mai precizat că Microsoft a proiectat componentele software, hardware şi de servicii online pentru noile telefoane mobile, în cadrul unui proiect de dezvoltare denumit "Pink".
Potrivit WSJ, telefoanele vor fi comercializate în parteneriat cu Verizon Wireless, compania de servicii de telecomunicaţii deţinută de Verizon Communications şi Vodafone.
Telefoanele vor fi disponibile iniţial numai în Statele Unite, potrivit cotidianului, însă oferta va fi extinsă, ulterior, la nivel internaţional.
Microsoft va prezenta o nouă gamă de telefoane mobile săptămâna viitoare
Publicat la 06.04.2010, 09:20:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Tech
Irina Socol și pariul pe tehnologia românească: de la o generație care a construit industria IT la SIMAVI, compania care joacă astăzi în liga proiectelor europene

Tech
Țara în care fiecare cetățean primește de la stat 10.000 de dolari locali! Econoomia a crescut spectaculos datorită exportului de cipuri

Tech
Viitorul afacerilor românești, decis de cunoștințe în AI

Tech
Apple TV se lansează în România! Cât va costa abonamentul și ce seriale vor putea vedea

Tech
