money.ro
Piețe financiaremoney.ro

WWF: Pierderea biodiversităţii va costa UE 1.100 mld. euro anual, fără ţinte ambiţioase

Publicat la 20.01.2010, 13:25:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
WWF: Pierderea biodiversităţii va costa UE 1.100 mld. euro anual, fără ţinte ambiţioase
"Dacă Uniunea Europeană nu o va considera o prioritate, iar distrugerea mediului natural va continua în acelaşi ritm ca până acum, costurile pe care Europa va trebui să le suporte se vor ridica la 1,1 trilioane de euro pe an, până în 2050, echivalentul a 4% din PIB-ul Europei", se arată în comunicat.

Comisia Europeană a făcut publică o listă de patru variante de ţinte privind conservarea biodiversităţii după 2010, foarte diferite din punctul de vedere al ambiţiei obiectivelor. Cu ocazia Anului Internaţional al Biodiversităţii, WWF solicită Uniunii Europene să fixeze o singură ţintă clară, cu obiective măsurabile, pentru a putea conserva diversitatea biologică a Europei şi a planetei întregi.

CE recunoaşte că biodiversitatea, "capitalul natural al lumii", se află sub o ameninţare gravă şi că, "alături de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii reprezintă cea mai mare ameninţare de mediu actuală, cu implicaţii economice şi sociale semnificative".

"Tendinţa actuală a pierderilor de biodiversitate este de 100 până la 1.000 de ori mai mare decât limita normală, ceea ce înseamnă că nu mai este timp pentru căutarea de alternative şi de formulări ambigue: Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de ambiţie şi implicare, pentru a putea garanta conservarea capitalului natural şi faptul că acesta va putea furniza beneficii sociale şi economice generaţiilor viitoare", a declarat responsabilul pe politici privind biodiversitatea în cadrul Biroului de Politici Europene al WWF, Andreas Baumüller.

WWF solicită preşedinţiei Spaniei să conducă UE către o politică progresivă privind biodiversitatea, care să includă o ţintă ambiţioasă, măsurabilă, privind biodiversitatea, precum şi alte ţinte privind politicile din ale domenii cu indicatori clari pentru monitorizarea obiectivelor atinse.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite