Xerox Corp. va achiziţiona compania Global Imaging Systems
Publicat la 02.04.2007, 13:38:42
Compania Xerox Corp. a anunţat luni că va achiziţiona producătorul de tehnologie de birou Global Imaging Systems Inc. pentru suma de 1,5 miliarde dolari, relatează Reuters.
Xerox, al cărei sediu se află în Stamford, Connecticut, a declarat că ofertă, de 29 de dolari pe acţiune, ridică valoarea Global Imaging Systems cu aproape 50% peste cotaţia înregistrată la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de vineri, de 19,50 dolari pe acţiune.
Grupul Xerox, care este cel mai mare furnizor mondial de imprimante, copiatoare şi servicii destinate birourilor, a declarat că se aşteaptă ca această achiziţie să contribuie la majorarea câştigurilor înregistrate în 2007.
Global Imaging Systems vinde imprimante şi copiatoare companiilor de dimensiuni mici şi mijlocii, urmând a începe să vândă produse de administrare a documentelor fabricate de Xerox la puţin timp după finalizarea acestei tranzacţii.
"Achiziţia companiei Global Imaging Systems oferă grupului Xerox acces la portofoliul de clienţi al acestei", a declarat preşedinta şi directorul executiv al Xerox, Anne Mulcahy.
Această tranzacţie urmează a fi finalizată în luna mai, reprezentând a treia achiziţie făcută de Xerox în 2007.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
