Grupul Yahoo!, specializat în operaţiuni pe internet, a anunţat o vastă reorganizare a structurii şi politicii operaţionale proprii, in scopul creşterii economice a grupului, în special în cadrul segmentului de publicitate, informeaza NewsIn.
Modificările plănuite de grup, printre care si inlocuirea directorul general al grupului, Dan Rosenweig, vor fi aplicate începând cu luna ianuarie 2007, iar compania planuieste să finalizeze acest proces până în martie 2007.
Grupul va fi organizat în trei segmente principale: primul dedicat serviciilor pentru clienţi (motor de căutare, servicii de comunicaţii, comunităţi, media), al doilea specializat în operaţiuni de publicitate (ce va fi condus de Susan Decker, care până în acest moment ocupa funcţia de director financiar) şi al treilea urmand a se concentra pe dezvoltarea tehnologică a grupului.
Această simplificare va permite în principal "accelerarea procesului de luare a deciziilor", a precizat preşedintele grupului, Terry Semel. Yahoo! plănuieşte şi îmbunătăţirea sectorului publicitar propriu pentru ca acesta să genereze venituri mai mari.

