money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Yenul câştigă teren în faţa dolarului, pe măsură ce îngrijorările se răspândesc în piaţă

Publicat la 13.12.2007, 14:06:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Yenul câştigă teren în faţa dolarului, pe măsură ce îngrijorările se răspândesc în piaţă

Dolarul s-a depreciat cu 0,6% până la cotaţia de 111,61 yeni/dolar, după ce miercuri a înregistrat un maxim al ultimei luni, de 112,46 yeni/dolar.

Moneda europeană a pierdut jumătate de procent în faţa yenului, fiind tranzacţionată la 164,16 yeni/euro, în timp ce cotaţia faţă de dolar nu a fluctuat mult, stagnând la 1,4705 dolari/euro.

Investitorii au interpretat anunţul de miercuri ca un semn că băncile centrale sunt dispuse să susţină financiar companiile pentru a-şi consolida bugetul înainte de încheierea bilanţului de sfârşit de an, puternic afectat de criza creditelor.

Această decizie loveşte activele sigure precum moneda japoneză cu randament mic şi ridică valutele cu randament mare precum dolarul neo-zeelandez.

Cu toate acestea, fluctuaţiile au revenit şi acţiunile asiatice şi europene s-au depreciat, deoarece investitorii au ajuns la concluzia că măsurile băncilor centrale nu vor rezolva imediat problemele fundamentale cu care se confrunta instituţiile financiare şi pieţele imobilare puternic afectate din Marea Britanie şi Statele Unite.

Planurile de susţinere a rezervelor au mărit iniţial preţul acţiunilor şi au intensificat speculaţiile valutare, coborând yenul. Pentru speculaţii, jucătorii se foloseau de valutele cu randament mic precum yenul pentru a finanţa achiziţia de active cu randament mare.

Tranzacţiile pe dolarul neo-zeelandez s-au mai liniştit, dar şocul creşterii cu 2,25% din şedinţa de miercuri indică faptul că speculaţiile prin tranzacţii de tip "carry trade" au în continuare susţinere.

Oricum, analiştii se întreabă cât va mai dura toată această situaţie. "Sfârşitul crizei de lichidităţi nu înseamnă neapărat încheierea crizei generale a creditelor", au spus reprezentanţii bancii BNP Paribas, într-un comunicat adresat clienţilor.

"Randamentele pe termen lung vor trebui urmărite în următoarele câteva săptămâni şi strategia de tranzacţionare pe piaţa valutară se va derula în consecinţă. Speculaţiile sunt din nou la modă, dar aceasta va fi un caz temporar şi nu începutul unei noi tendinţe", a mai precizat BNP Paribas.

Jucătorii de pe piaţă consideră că nu vor urma alte mişcări, pe măsură ce scade apetitul investitorilor pentru deschiderea de noi poziţii înaintea anului nou şi până la anunţul rezultatelor pe al patrulea trimestru. Rezultatele Lehman Brothers urmează să fie anunţate joi.

Federal Reserve a redus, marţi, atât dobânda de politică monetară, cât şi pe cea de refinanţare pentru băncile comerciale cu 0,25 puncte procentuale, până la 4,25%, respectiv 4,75% pe an. Unii analişti se aşteptau la o reducere mai mare a ratei de refinanţare pentru a ajuta pieţele monetare tensionate în acest sfârşit de an.

Cu această ultimă reducere, Fed a coborât dobânda cheie cu 1% în total de la mijlocul lui septembrie, pentru a preveni efectele negative asupra economiei ale crizei din sectorul creditelor ipotecare cu grad mare de risc.

Un sondaj Reuters iniţiat la scurt timp după decizia băncii centrale americane a arătat că 15 din 18 dealeri primari din Statele Unite se aşteaptă ca Fed să ia o măsură similară în ianuarie.

Mai multe indicii despre starea economiei americane vor apărea joi, odată cu publicarea datelor privind vânzările în sectorul de retail şi al preţurilor producătorilor pe luna noiembrie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite