"yeParking lansează, în premieră pentru România, o opţiune exclusivă în aplicaţie destinată locuitorilor din ansamblurile private şi rezidenţiale. Astfel, proprietarii locurilor de parcare vor putea să îşi distribuie contra-cost spaţiul către comunitatea yeParking. Singura condiţie este ca locul de parcare distribuit să fie proprietate privată şi să nu se afle pe domeniul public", precizează compania.
Ulterior, fiecare proprietar îşi poate stabili numărul de ore sau zile pentru care locul său este disponibil.
"Mai mult, aceştia pot seta propriile tarife pe care vor să le aplice. La un calcul simplu, proprietarul unui astfel de loc de parcare privat ar putea să câştige chiar şi 100 de euro pe lună, prin distribuirea spaţiului său", spun reprezentanţii companiei.
Ei precizează că opţiunea este folositoare pentru toţi şoferii din România, dar mai ales pentru cei din Capitală, acolo unde criza locurilor de parcare este uriaşă, unde cinci conducători auto se bat pe un loc de staţionare, potrivit unui studiu al Consiliului Concurenţei.



