money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Zarea Bucureşti a afişat pierderi de 3,1 milioane lei

Publicat la 27.10.2007, 08:08:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zarea Bucureşti a afişat pierderi de 3,1 milioane lei
Producătorul de vinuri Zarea Bucureşti (ZARE) a afişat în primele nouă luni din 2007 pierderi de 3,12 milioane lei, faţă de profitul obţinut în aceeaşi perioadă din 2006, pe fondul creşterii cheltuielilor cu materia primă şi a scăderii veniturilor din vânzarea mărfurilor, relatează NewsIn.

În primele nouă luni ale acestui an, afacerile companiei s-au cifrat la 28,5 milioane lei (8,49 milioane euro), în creştere cu 24,5% faţă de intervalul echivalent din 2006, când cifra de afaceri afişată a fost de 22,9 milioane lei. În primele nouă luni ale anului trecut, compania a obţinut un profit net de 5,53 milioane lei.

Zarea a afişat în primele nouă luni ale acestui an venituri din vânzarea mărfurilor de 1,3 milioane lei (387.300 euro), de 5,6 ori mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut, de 7,48 milioane lei. Cheltuielile cu materiile prime s-au ridicat în primele nouă luni din 2007 la 16,17 milioane lei (4,8 milioane euro), la un nivel aproape dublu faţă de cele din intervalul similar al anului 2006, când s-au cifrat la 8,58 milioane lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite