money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Zborurile Carpatair au avut întârzieri de patru ore din cauza condiţiilor meteo de la Timişoara

Publicat la 28.10.2009, 12:04:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zborurile Carpatair au avut întârzieri de patru ore din cauza condiţiilor meteo de la Timişoara
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile au avut de suferit zborurile companiei Carpatair de pe rutele Chişinău, Lvov, Otopeni, Cernăuţi, Sibiu, Craiova, Bacău, Iaşi, Odessa şi Cluj. Şapte dintre aceste curse au fost redirecţionate iar alte trei nu au decolat de pe aeroporturile de origine. Întârzierile au fost cuprinse între trei şi patru ore.

Din această cauză, alte zece curse Carpatair, cu destinaţiile Dusseldorf, Atena, Stuttgart, Roma, Bergamo, Florenţa, Verona, Bari, Veneţia, Munchen şi Ancona care urmau să plece de pe Aeroportul “Traian Vuia” au întârzieri.

“Ceaţa densă a făcut ca vizibilitatea să scadă la 200 de metri în condiţiile unui plafon zero, ceea ce a dus la redirecţionarea şi amânarea decolării şi aterizării unor aeronave. (...) Imediat ce condiţiile meteo se vor îmbunătăţii, traficul aerian va reveni la parametri normali”, se arată într-un comunicat de presă remis corespondentului NewsIn, de către conducerea AIT.

Potrivit sursei citate, aeroportul are echipament de radio navigaţie şi de balizaj luminos de categoria a 3-a, cea mai înaltă conform reglementărilor internaţionale, ceea ce permite operarea aeronavelor chiar şi în condiţii de ceaţă densă. Aterizarea şi decolarea aeronavelor depinde însă şi de regulile interne ale companiilor aeriene care operează şi de clasa echipajului aeronavelor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite