money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Zborurile low cost de pe Aeroportul Băneasa se vor muta, din martie 2012, pe Aeroportul Otopeni

Publicat la 11.11.2011, 15:43:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zborurile low cost de pe Aeroportul Băneasa se vor muta, din martie 2012, pe Aeroportul Otopeni

"Ca urmare a modificării tarifelor şi aplicării restricţiilor, transformarea Aeroportului Băneasa in city airport va avea loc in martie 2012. Companiile low cost se pot muta şi acum pe Otopeni, noi i-am invitat deja, le-am facilitat transferul punându-le la dispoziţie spaţiile necesare activităţii.Am avut discuţiile preliminare cu operatorii low cost", a spus Jidav.

 

Pe de altă parte, ministrul trransporturilor, Anca Boagiu, a precizat ca joi s-a obţinut avizul de construcţie pentru proiectul legat de transformarea Aeroportului Băneasa în city airport. Aceasta a adăugat că proiectul are un buget de 2,5 milioane euro.

 

"Există şi o reacţie din partea operatorilor low cost. Eu le transmit două lucruri. În primul rând, faptul că până acum au acceptat să transporte pasagerii ca dintr-o aerogară, şi nu dintr-un loc destinat celor care circulă cu avionul, iar apoi le spun de costul suplimentar, care este de doar 4 euro. Spun asta ca să prevenim o nouă rundă de plângeri multiple ale operatorilor privaţi", a menţionat Boagiu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite