Primul în lista oamenilor de afaceri a fost desemnat Ion Ţiriac, urmat pe podium de Gigi Becali şi Silviu Priogoană. Trofeul i-a fost înmânat de Marie Rose Mociorniţă. "Istoria personală a lui Ţiriac este apropiată de cea a sportului şi sunt sigură că îi place să câştige", a spus M.R. Mociorniţă. Ion Ţiriac a declarat că acest premiu îl responsabilizezază, subliniind că în România "sunt mulţi oameni cu bani, dar puţini oameni bogaţi". Ţiriac a spus că România îşi recâştigă cultura de muncă, ţării mergându-i din ce în ce mai bine.
La categoria Politicieni, trofeul a fost câştigat de Traian Băesescu, la categoria Parlamentari, primul pe listă a fost Ion Iliescu, căştigătorul categoriei Miniştri a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu, iar la categoria Tineri Politiceni a căştigat Mihai Răzvan Ungureanu.
Categoriile Jurnalişti şi Analişti politici au fost căştigate de Cristian Tudor Popescu. Acesta a dorit să predea premiul pentru jurnalism lui Adelin Petrişor, iar cel pentru categoria Analişti Politici a fost dedicat în memoria lui Octavian Paler.
La categoria Actori, câştigător este Alexandru Arşinel, iar la Interpreţi Vocali, a căştigat Andra. Premiul pentru cel mai bun sportiv a fost câştigat de Adrian Mutu.
Zece pentru România are nu numai conotaţiile unei mari cercetări sociologice realizate la nivel naţional, cu reprezentativitate pentru populaţia României. Zece pentru România, prin continuarea sa, tinde să impună în societatea românească ideea de valoare şi elită, în defavoarea notorietăţii care guvernează în general perioadele tulburi sau tranzitorii ale istoriei.
Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi au primit diploma de onoare şi trofeul "Zece pentru România". Laudatio pentru fiecare dintre ei a fost rostit de preşedintele României, Traian Băsescu. Ilie Năstase a subliniat că acum este momentul în care trebuie ca tinerii să se afirme şi să promoveze imaginea României. Hagi a încheiat într-un ton amuzant: "Nadia a primit nota 10, Ilie a jucat de nota 10, iar eu l-am purtat".
Angela Gheorghiu şi Cristian Mungiu au primit şi ei premii de excelenţă pentru realizările lor şi pentru promovarea imaginii României.
Gala Zece pentru România s-a desfăşurat la Ateneul Român.
Clasamentul final la fiecare dintre cele 10 categorii ale campaniei a fost dat de rezultatul unei cercetari sociologice realizate în comun de patru institute de sondare a opiniei publice: IMAS,INSOMAR, TNS-CSOP si CURS. La fiecare categorie sunt câte 10 nominalizări.
Proiectul Zece pentru România, gândit pentru o perioadă de 10 ani, a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie.
Zece pentru România şi-a desemnat câştigătorii
Publicat la 14.12.2007, 19:13:11
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
