Zeci de investitori interesaţi de exploatarea zăcămintelor de aur din România
Publicat la 08.05.2008, 17:34:56
Perimetre întregi de resurse minerale, închise de statul român de câţiva ani, au trezit interesul investitorilor privaţi. Cererea mare de aur, cupru, plumb la nivel internaţional face ca multe dintre companiile importante din domeniu să-şi orienteze producţia către România. "Sunt peste 80 de cereri de acest tip şi dovada cea mai bună e că pe zăcămintele cele mai mici existente în România sunt investitori care vor să dezvolte activităţi miniere. Discutăm de companii care sunt cotate la Bursă", spune Sorin Găman, director al Direcţiei de Resurse Minerale MEF.
Interesul apărut recent este o consecinţă a cererii foarte mari la nivel internaţional. "Atâta timp cât va exista cerere şi dezvoltarea unor ţări precum China şi India, pe măsura ce resursele la nivelul întregii lumi se diminuează la nivel internaţional, în mod sigur creşteri vor fi şi în anii următori", mai crede Găman.
În ultimii ani, mai mulţi investitori au fost interesaţi de industria minieră din România. Din păcate, mulţi dintre ei s-au lăsat păgubaşi. Chiar şi cu o strategie energetică finalizată, statul român este în continuare incapabil să păstreze investitorii în ţară. "La nivelul politicului, toata lumea spune da, trebuie să facem, dar pe fond nimeni nu vine cu nimic concret. Legislaţia cu care această strategie ar trebui să se coroboreze, legislaţia concurenţei, producţia şi distribuţia de energie, nu le permite unor investitori să facă aceste lucruri", a declarat Marcel Hoară, specialist în probleme de minerit.
Înainte de aderare, guvernul a închis 550 de mine. O parte din ele erau exploatări de zăcăminte cerute astăzi pe piaţă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
