money.ro
Actualitatemoney.ro

Zepter trece de la oale si tigai la pensii private

Publicat la 12.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zepter trece de la oale si tigai la pensii private

 “Pentru mine nu este o surpriza faptul ca o companie care isi comercializeaza produsele prin sistemul de vanzari directe doreste sa intre pe piata pensiilor private. Ma asteptam ca mai multe companii care practica sistemul de multilevel marketing sa se arate interesate de aceasta piata, avand in vedere reteaua extinsa de agenti de vanzari pe care se bazeaza”, a declarat Oancea. Pana acum, s-au aliniat la startul pietei de pensii private obligatorii, fixat pentru data de 17 septembrie, 17 companii, dintre care zece au fost deja autorizate ca administratori de fonduri private de pensii.

Imperiul Zepter a fost fondat in Austria, cu mai bine de douazeci de ani in urma, de emigrantul sarb Milan Jankovic, care si-a luat o alta identitate - Philip Zepter. Succesul produselor companiei austriece Zepter Handels i-a adus omului de afaceri de origine sarba supranumele de “regele oalelor si tigailor”. Philip Zepter este cel mai bogat om de afaceri de origine sarba, potrivit clasamentului intocmit de revista economica poloneza Wprost.

Aceeasi sursa il plaseaza pe Zepter pe pozitia a 16-a in topul celor mai bogati est-europeni. Compania Zepter International este prezenta in Romania din anul 1993 si promoveaza, prin sistemul de vanzari directe, cinci game mari de produse - Medical, Home Care, Home Art, Cosmetics si Luxury.

Philip Zepter a detinut, pana nu demult, doua banci si o companie de asigurari, in Serbia si Bosnia. Anul trecut, ungurii de la OTP Bank au preluat un pachet de 75,1% din Zepter Banka Belgrad, pentru care i-au platit omului de afaceri Philip Zepter mai bine de 30 milioane de euro. La inceputul lunii trecute, austriecii de la Volksbank au finalizat achizitia Zepter Komerk Bank din Bosnia, printr-o tranzactie de 42 milioane de euro. Compania Zepter Osiguranje, al patrulea asigurator din Serbia, a fost achizitionata in 2006 de catre Uniqa Group Austria.

Dintre cele 17 companii autorizate sau in curs de autorizare pe piata fondurilor de pensii obligatorii sapte vin din sistemul bancar - BCR, BRD, Bancpost, BT Aegon, OTP Bank, MKB Romexterra si Marfin Egnatia, alte sapte, din piata de asigurari - Allianz-Tiriac, ING, Aviva, AIG, Omniasig, Interamerican si Generali, doua sunt subsidiare ale unor grupuri care isi fac acum intrarea in Romania - francezii de la AG2R si slovenii de la PRVA, iar ultima este divizia Zepter.

Philip Zepter
Infiinteaza in Linz, Austria, in anul 1986, o companie producatoare de ustensile de bucatarie. Zepter International, asa cum este cunoscut astazi imperiul sau, valoreaza aproape patru miliarde de euro si produce aproape orice, de la tigai, in Italia, la instrumente chirurgicale si cosmetice, in Elvetia. Rezident in Monaco, Zepter mai detine in Serbia un operator de telefonie - Zepterfone - si un santier naval.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite