ZEW: România are a doua cea mai optimistă perspectivă de revenire în următoarele luni (VIDEO)
Publicat la 16.09.2010, 10:09:22
E greu, dar va fi mai bine. Aceasta este opinia despre România a celor mai mulţi dintre cei 72 de experţi financiari chestionaţi de ZEW. Peste jumătate dintre analişti consideră că starea actuală a economiei româneşti e proastă: este a doua cea mai slabă percepţie din regiune după Ungaria. Totuşi, România marchează al doilea cel mai bun indice al aşteptărilor economice pentru următoarele şase luni, după Polonia, chiar dacă s-a redus numărul experţilor care mizează pe revenirea economiei româneşti în perioada imediat următoare.
În momentul de faţă, 36% dintre analiştii chestionaţi cred că România îşi va reveni în următoarele şase luni, în timp ce 49% nu anticipează nu anticipează nicio schimbare în economie. Doar 15% dintre analişti cred că recesiunea se va adânci. Părerile asupra leului sunt, de asemenea, împărţite. Moneda s-ar putea întări în următoarele şase luni, potrivit opiniei exprimate de 31% dintre experţi, însă 44% cred că nu va fi nicio mişcare importantă pentru leu în lunile viitoare. Sondajul a fost realizat de institutul ZEW în perioada 30 august-13 septembrie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
