money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Zgonea: Comisia de la Veneţia se vede numai cu cei de cealaltă parte a baricadei

Publicat la 10.09.2012, 09:58:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zgonea: Comisia de la Veneţia se vede numai cu cei de cealaltă parte a baricadei

"Am avut o discuţie, când a fost ultima dată, cu preşedintele Comisiei Europene care mie mi s-a părut de bun simţ, cu schimb de opinii corecte şi de o parte şi de alta. Am înţeles acum că se văd numai cu cei care sunt de cealaltă parte a baricadei, cu fostul Avocat al Poporului, cu ceilalţi colegi ai noştri, care au o opinie diferită vizavi de spiritul şi litera Constituţiei şi democraţie. Este o observaţie, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor am dreptul să o fac", a spus Zgonea, la sediul central al PSD.

 

Potrivit acestuia, mesajul CCR faţă de corectitudinea desfăşurării şi organizării referendumului, precum şi faţă de legalitatea proceselor derulate pe parcursul scrutinului din 29 iulie a fost foarte clar.

 

"A fost un mesaj clar al Curţii. Curtea, dacă semnala anumite nereguli, trebuia să le scrie în hotărârea Curţii Constituţionale", a adăugat el.

 

Întrebat dacă are o întâlnire stabilită cu Comisia de la Veneţia, Zgonea a precizat: ''Nu, mie nu mi-a solicitat".

 

Pe de altă parte, Valeriu Zgonea a subliniat că există un regulament parlamentar care trebuie respectat, referindu-se astfel la o serie de acuzaţii aduse în ultima perioadă la adresa sa de senatorul PNL, Ioan Ghişe.

 

''Un proiect de lege iniţiat de un deputat sau un senator urmăreşte o anumită procedură, se duce la Biroul Permanent care îl pune pe ordinea plenului. (...) De fapt, inţiativa unui proiect de hotărâre nu are nicio legătură cu convocarea plenurilor reunite", a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

 

Acesta a reafirmat că toate procedurile referitoare la desfăşurarea referendumului din 29 iulie s-au încheiat odată cu hotărârea Curţii Constituţionale, adăugând că datoria fiecărui senator sau deputat este să acţioneze pentru viitor.

 

"Putem să acţionăm pentru viitor înseamnă legea referendumului şi aceste găuri din legea referendumului", a adăugat Zgonea.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite