Tabloidele continuă să fie vedetele audienţelor, Libertatea, Cancan şi Click! reuşind să se impună drept cele mai citite cotidiene din România, datorită conţinutului generalist şi accesibil şi a campaniilor de marketing cu premii. Ziarul Click! a înregistrat cea mai mare creştere procentuală din clasamentul ziarelor, de 16,5%, şi a surclasat atât Jurnalul Naţional, cât şi Gazeta Sporturilor. O ascensiune semnificativă a avut şi tabloidul Cancan, a cărui audienţă s-a majorat cu 14,1%, până la 894.000 de persoane. Liderul Libertatea se menţine şi el pe un trend ascendent, cu un plus de cititori de 2,6%.
Faţă de datele anterioare ale SNA, majoritatea cotidienelor quality s-au bucurat de creşterea audienţei, aceasta depăşind 2%. Pe fondul campaniilor de marketing pe bază de inserturi şi al schimbărilor la nivel de conţinut, Adevărul continuă să fie cotidianul quality cu numărul cel mai mare de noi cititori câştigaţi. Ziarul şi-a majorat audienţa cu 13,1%, până la 473.000 de persoane.
De asemenea, România liberă a reintrat pe creştere, cu un plus de cititori de 2,8%, la fel şi Gândul (2%) şi Evenimentul zilei (1,7%). Cotidianul s-a menţinut la cota de circa 231.000 de cititori pe ediţie. Pe de altă parte, liderul segmentului, Jurnalul Naţional, nu a reuşit să urmeze acelaşi trend, audienţa cotidianului scăzând cu 2,9%.
Cosmina Noaghea, director publishing la Publimedia International, editorul cotidianului Gândul, spune că evoluţia sectorului este legată atât de campaniile de marketing derulate, de la cele de conţinut, ale cotidianului Gândul, la cele de inserturi, ale ziarului Adevărul, cât şi de interesul faţă de editorial.
"Oamenii îşi doresc să fie informaţi în perioadele de instabilitate economică, pentru a lua cele mai bune decizii. În cazul nostru, cred că este o combinaţie între editorial şi campaniile de marketing", a explicat, la rândul său, Dan Turturică, redactor-şef la România liberă. În plus, Turturică spune că, în perioada acestui val de date, au fost o serie de dezvăluiri importante şi campanii editoriale care au suscitat interesul cititorilor. Audienţa cotidienelor sportive stagnează, în condiţiile în care Gazeta Sporturilor şi-a majorat audienţa cu 0,4%, iar ProSport s-a menţinut la circa 623.000 de cititori pe ediţie.
Pe de altă parte, audienţa segmentului cotidienelor gratuite a scăzut cu aproximativ 3,5% faţă de valul de date anterior. Potrivit datelor SNA, doar Curentul a reuşit să îşi majoreze audienţa, la 101.000 cititori pe ediţie, în timp ce gratuitele din reţeaua Expres au pierdut cititori.
Studiul a fost realizat de BRAT, pe un eşantion de 18.561 de persoane, reprezentantiv pentru populaţia între 14 şi 64 de ani, din mediul urban. Perioada de măsurare este 14 aprilie 2008-12 aprilie 2009.
Ziarele quality încep să recâştige cititori
Publicat la 28.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
