money.ro
Actualitatemoney.ro

Zile grele pentru EDF cu Sarkozy presedinte

Publicat la 17.05.2007, 21:01:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Zile grele pentru EDF cu Sarkozy  presedinte

Piata energiei electrice va fi complet deschisa concurentei externe, incepand cu 1 iulie, iar grupul ar putea avea mult de suferit din aceasta cauza. In plus,  apropiatii presedintelui spun ca EDF are nevoie de o restructurare serioasa si se gandesc chiar la o schimbare de conducere. Actualul director, Pierre Gadonneix, va implini 65 de ani la inceputul lui 2008, iar apropiatii presedintelui cred ca a venit timpul pentru o schimbare.

Presa franceza vehiculeaza deja mai multe nume de posibili succesori. Cel mai probabil, conducerea EDF ar putea fi preluata de Anne Lauvergeon – fost consilier al presedintelui Francois Mitterand.  Lauvergeon, clasata pe locul 11 in topul Forbes al celor mai puternice femei din lume, este in prezent directorul conglomeratului nuclear Areva Group. Totusi,  Lauvergeon ar putea fi cooptata in noul guvern, situatie in care sefia EDF va trebui preluata de altcineva. Alti candidati pentru aceasta functie sunt  politicianul conservator Gérard Longuet  si Henri Guaino.

Pe de alta parte, statul francez ar putea vinde o parte din actiunile detinute la EDF. In timpul campaniei electorale, Nikolas Sarkozy a promis ca statul va pastra minimum 70% din tilurile companiei de elctricitate. In prezent, detine 87 de procente. La cotatiile actuale, 17% din actiunile EDF  ar costa peste 20 miliarde euro. Si fuziunea dintre companiile Suez SA si Gaz de France ar putea fi pusa sub semnul intrebarii. Oficial, tranzactia este inca in grafic. Surse din anturajul lui Sarkozy sustin insa ca presedintele nu e prea entuziasmat de aceasta perspectiva. In timpul campaniei electorale, Sarkozy a lasat sa se inteleaga ca fuziunea dintre gaz de France si Suez nu e singura solutie industriala posibila si a invocat chiar o posibila  alianta cu compania algeriana de stat Sonatrach.  Aceasta este specializata in exploatarea zacamintelor de hidrocarburi.

Noul presedinte al Frantei isi va prezenta astazi guvernul. Cel mai probabil, executivul de la Paris va fi condus de fostul ministru al Educatiei, Francois Fillon, anunta Le Monde. Acesta este un personaj moderat, privit de toata lumea cu incredere. Analistii spun ca Sarkozy l-a ales pentru sefia executivului din motive egoiste si strategice - ca sa-si mai indulceasca imaginea de individ dur si intransigent, castigata in ultimii ani si sa detensioneze relatiile dintre presedintie si sindicate.  Indiferent de componenta Guvernului, Nicolas Sarkozy a promis un mandat de cinci ani, plin de reforme. El a mostenit o tara plina de probleme economice si conflicte sociale. 

Franta are cea mai ridicata rata a somajului dintre marile puteri economice occidentale - 8,8%. In plus, cresterea economica a tarii pe primul trimestru al acestui an a fost sub asteptari - 0,5 procente, fata de 0,7 cat indicau prognozele.  Pentru  a reduce somajul, Srakozy a anuntat ca va implementa o lege care sa simplifice contractele colective de munca. Proiectul este deocamdata  vag si a starnit o reactie rezervata din partea sindicatelor. 

Totodata, presedintele vrea sa  reduca taxele pe venitul din orele suplimentare si sa elimine partial impozitele pe mosteniri. Nicolas Sarkozy a  castigat alegerile prezidentiale din Franta, in cel de-al doilea tur de scrutin, cu 53 la suta din voturile exprimate. A depasit-o pe contracandidata sa, socialista Segolene Royale, care a obtinut 46 de procente din sufragii. Sarkozy a preluat oficial functia de presedinte, pe 16 mai.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite