Investiţiile în sectorul imobiliar s-au lăsat aşteptate şi deocamdată marile companii din Europa, dar şi de pe alte continente nu s-au înghesuit să intre pe piaţa din România, susţine purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), Radu Zilişteanu.
Reprezentantul ARAI spune că investiţiile în sectorul imobiliar s-au lăsat aşteptate şi deocamdată marile companii din Europa, dar şi de pe alte continente nu s-au înghesuit să intre pe piaţa din România. Radu Zilişteanu crede, totuşi, că odată cu intrarea în Uniunea Europeană (UE), ţara noastră poate deveni o atracţie pentru afaceriştii europeni din imobiliare.
"Până în momentul de faţă marii investori pe care îi aşteptam nu ne-au onorat cu prezenţa. Nu este randamentul pe care ni l-am fi dorit în acest sector, cel al pieţei imobiliare, dar integrarea în UE poate convinge că suntem o piaţă bună de desfacere şi de investit şi pentru companiile mari de profil", a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Radu Zilişteanu.
Acesta mai spune că în 2007 este posibil ca pe piaţa imobiliară să intre investitorii instituţionalizaţi, gen Fonduri Mutuale, Fonduri de Pensii, dar şi Companii de Asigurări puternice din străinătate, iar creditul ipotecar poate fi vedeta finanţărilor.


