Afacerile Zimtub au avansat la 12,74 milioane lei (3 milioane euro), în primul trimestru al acestui an, depăşindu-le de trei ori pe cele din aceeaşi perioadă din 2008, care s-au cifrat la 4,2 milioane lei.
Compania anticipează pentru anul acesta o creştere de aproape 23 de ori a profitului brut, la 2,55 milioane lei, pe fondul dublării veniturilor, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat anterior de acţionari.
Totodată Zimtub va aloca 5,52 milioane lei, anul acesta, pentru investiţii şi va înfiinţa o societate cu răspundere limitată, cu activitate în domeniul hotelier.
Zimtub are un capital social de 12,07 milioane lei, divizat în 4,83 milioane acţiuni, cu valoarea nominală de 2,50 lei. Potrivit ultimelor raportări, acţionarii principali ai Zimtub sunt Interagro SRL şi Intergaz SRL, care controlează împreună 33% din capitalul social, în timp ce Flamboyant Ventures Ltd deţine 13,93% din acţiuni.



