Banii FMI vin dupa ce autoritatile de la Bucuresti si-au respectat principalele conditii asumate (“prior action”, potrivit acordului), constand in realizarea si aprobarea rectificarii bugetare pe indicatorii macroeconomici agreati de Fond (contractie PIB de 4,1% si deficit bugetar de 4,6%), iar BNR a finalizat testele de stres aplicate bancilor de pe piata locala. “Cele doua preconditii au fost implementate conform celor convenite cu misiunea FMI, care a negociat acordul cu autoritatile romane”, a declarat pentru Business Standard Tonny Lybek, reprezentantul regional al FMI pentru Romania si Bulgaria. “Boardul FMI (intrunit ieri - n.red.) analizeaza solicitarea Romaniei cu privire la acordul de imprumut stand-by. Prima transa, in valoare de aproximativ cinci miliarde euro, reprezentand 38% din valoarea totala a imprumutului de 12,9 miliarde euro (11,443 miliarde DST, respectiv 1.110,77 procente din cota Romaniei - n.red.), este disponibila in doua zile lucratoare dupa aprobarea solicitarii in board”, a explicat Lybek.

De asemenea, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat pentru Business Standard ca Romania va atrage prima transa de 5 mld. euro din imprumutul de la FMI, de 12,9 mld. euro, imediat ce aceasta va fi eliberata de catre Fond. “Ne-am propus sa indeplinim acest program impus de FMI, iar parte din indeplinirea acestui program este atragerea transelor”, a explicat Croitoru. Cele 12, 9 mld. euro vor intra in rezerva Bancii Nationale si vor fi folosite pentru sprijinirea balantei de plati. Romania a contractat un imprumut de aproape 20 mld. euro de la FMI (12,95 mld. euro), Comisia Europeana (5 mld. euro), Banca Mondiala (1 mld. euro) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (1 mld. euro), pentru protejarea rezervelor valutare ale BNR, finantarea deficitului bugetar si sustinerea sistemului bancar prin acordarea unor linii de credit pentru a finanta economia.

“Acordul de imprumut cu FMI are ca scop spijinirea balantei de plati prin asigurarea unui nivel adecvat al resurselor internationale, care sa permita derularea fara dificultati a tranzactiilor internationale”, a adaugat reprezentantul Fondului pentru Romania si Bulgaria, Tonny Lybek. “Ulterior aprobarii boardului, documentele vor fi publicate la solicitarea autoritatilor, in conformitate cu procedura standard a FMI”, a mai punctat Lybek. Referitor la criteriile pe care tara noastra a trebuit sa le indeplineasca pentru ca imprumutul sa fie aprobat de board, iar prima transa sa fie eliberata, potrivit unor surse din BNR, rezultatele stress-testelor au fost finalizate pana la data-limita de 30 aprilie, conform termenului stipulat in scrisoarea de intentie, si au fost trimise catre FMI spre analiza. Prin acest stress-test, bancile al caror prag de solvabilitate sare de 10% vor fi obligate sa se capitalizeze. Potrivit unor surse din cadrul mediului bancar, bancile cu probleme de solvabilitate ar urma sa realizeze capitalizarea indicata pana in septembrie. Totodata, Consiliul de ministri de Finante ai UE se intruneste astazi si urmeaza sa aprobe imprumutul pentru Romania, de cinci miliarde euro, pe care Bucurestiul il ia separat de la Comisia Europeana. Acesti bani ar putea sa vina la inceputul lunii iulie si vor intra intr-un cont special al BNR, insa vor fi folositi de Trezorerie pentru finantarea deficitului bugetar. Valoarea primei transe nu a fost inca stabilita.