Cel mai amplu protest va avea loc în Grecia, unde o nouă grevă generală, a şaptea din acest an, va paraliza transporturile şi va perturba sectorul public.
În paralel, CES organizează o acţiune simbolică de protest la Bruxelles, unde se vor reuni joi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană pentru a analiza mijloacele de a face faţă crizei ce afectează grav zona euro. Sindicalişti îşi propun să formeze, la miezul zilei, o "centură umană", simbol al austerităţii bugetare, în jurul intrării în sediul Comisiei Europene, pentru a spune "Nu austerităţii pentru toţi şi bonusurilor doar pentru câţiva!", după cum au explicat organizatorii, într-un comunicat.
Din România, vor fi prezenţi prim-vicepreşedintele Cartel ALFA, Petru Dandea, şi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale Meridian şi Blocul Naţional Sindical (BNS) la Bruxelles.
În Luxemburg, sindicate luxemburgheze, belgiene, germane şi franceze vor organiza un pichet de protest în faţa Camerei Deputaţilor. O delegaţie va fi primită de premierul Jean-Claude Juncker, în calitatea sa de preşedinte al Eurogrupului (ce reuneşte miniştrii de finanţe din zona euro).
În Cehia, după manifestaţiile din 8 decembrie ale salariaţilor din sectorul public, pentru miercuri este aşteptat la Praga un protest al poliţiştilor şi pompierilor, care vor denunţa în faţa Camerei Deputaţilor proiectul de buget de austeritate pe 2011.
Potrivit CES, acţiuni de amploare limitată mai sunt programate în Danemarca şi Franţa. Mişcarea socială se va continua sâmbătă, în Spania, unde se anunţă noi manifestaţii.
Ziua protestelor în Europa. Sindicatele se mobilizează împotriva austerităţii
Publicat la 15.12.2010, 08:38:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
