Ziua Reuters la The Money Channel
Publicat la 13.04.2007, 11:28:19
În premieră mondială, evenimentul Reuters Brightspot se desfăşoară în direct la un post de televiziune. The Money Channel este partener al acestei ediţii care se desfăşoară pentru prima dată în ţara noastră şi marchează evenimentul prin transmisii speciale, sub numele de Ziua Reuters în România.
Prin conceptul de tip Reuters Brightspot, compania, cunoscută în întreaga lume pentru serviciile de agenţie de presă, se implică şi în alt gen de activităţi. Astfel, participanţii îşi pot crea un avantaj competitiv pe o piaţă financiară dinamică, aşa cum este în acest moment cea din România.
La dezbateri participă specialişti din domeniile financiar-bancar şi de cercetare. The Money Channel transmite în direct evenimentul, iar colegul nostru Radu Soviani ne da, peste zi, cele mai interesante informaţii despre subiectele discutate.
Evenimentul va fi transmis in reluare astăzi, începând cu ora 23.00.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
