Zvonuri privitoare la o eventuală preluare de către Goldman Sachs au apreciat titlurile Julius Baer
Publicat la 12.02.2008, 17:50:00
Un purtător de cuvânt al companiei Julius Baer a declarat că firma pe care o reprezintă nu comentează zvonurile de pe piaţă.
"Cotaţia titlurilor Julius Baer creşte ca urmare a discuţiilor privitoare la o preluare de către Goldman Sachs", a declarat un trader.
Acţiunile Julius Baer au câştigat 4% până la 76,40 franci elveţieni, după ce se apreciaseră până la 77,30 franci elveţieni/acţiune, depăşind creşterile generale înregistrate la bursa elveţiană şi câştigurile acţiunilor băncilor europene.
"Pe piaţă există zvonuri că Goldman Sachs ar putea oferi 100 franci elveţieni pentru o acţiune a Julius Baer", a arătat un alt trader.
Julius Baer, care a afişat săptămâna trecută o creştere cu 31% a profitului din 2007, peste estimări, a fost adesea subiectul unor zvonuri de preluare.
Compania se restructurează după ce a cumpărat trei bănci private şi un fond de investiţii la sfârşitul lui 2005 de la UBS şi a intrat pe pieţe emergente din Asia şi din Orientul Mijlociu, unde numărul milionarilor creşte exploziv.
Grupul Julius Baer, care a pătruns pe piaţa din Asia în urmă cu doar un an, se aşteaptă ca această regiune să contabilizeze în cel mult cinci ani între 10% şi 20% din totalul afacerilor sale la nivel mondial, declarase, în octombrie 2007, un reprezentant oficial al companiei.
Julius Baer este prezent şi pe piaţa românească şi deţine, printre alte investiţii, participaţii la Dafora Mediaş, Farmaceutica Remedia, compania hotelieră Intercontinental România, Impact Bucureşti sau Biofram.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
