Strauss-Kahn: Economia mondială ar putea să reintre pe creştere anul viitor

0

„Ne aşteptăm ca rata de creştere economică la nivel global să revină pe creştere începând din 2010”, a spus Strauss-Kahn, aflat la Duşanbe, capitala Tadjikistanului.

Acesta s-a adresat jurnaliştilor după o întrinure cu preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, ca parte a turneului său în statele din Asia Centrală, cele mai sever afectate de încetinirea creşterii economice.

În ciuda datelor care arată o scădere a transferurilor de bani trimişi de cei care muncesc în Rusia şi China, afectând economia, Strauss-Kahn este de părere că guvernul de la Duşanbe a luat măsuri anticriză importante.

„Cred că ceea, având în vedere actualul climat economic, măsurile luate de guvern sunt corecte, inclusiv cele care implică politica monetară, de depreciere a monedei”, a mai spus directorul.

Luni, oficialul FMI anunţase că partea cea mai dură a crizei încă nu a trecut, în contextul în care miniştrii de finanţe ai G8, grupul celor mai industrializate state, au salutat „stabilizarea” economiei mondiale, cerând însă „prudenţă” în faţa riscurilor încă prezente.