Structura economiei se modifica

„În acest an, fără să ne dăm seama, structura economiei se schimbă. Numărul doi la firme noi înființate în acest an sunt cele cu codul CAEN activități tehnice, profesionale și științifice. Anii trecuți, comerțul era pe primul loc, urmat de servicii și construcțiile, la înființarea de noi companii. În acest an, 11% din firmele înființate au activități tehnice, profesionale și științifice. Acest lucru arată că România se aliniază la tendințele globale, respectiv la dezvoltarea de afaceri în domenii cu specializare mult mai ridicată, în domenii de nișă”, a afirmat Jianu, citat de Mediafax.

 

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în primele zece luni au fost înființate 88.103 de noi firme, cu 19,6% mai puține decât în perioada similară a anului trecut.

 

Cele mai multe firme înmatriculate în primele zece luni sunt în domeniul comerţului, respectiv 32.973, în creştere cu 5,38% faţă de anul trecut. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (8.669) şi construcţiilor (6.673).
La finalul lunii octombrie erau active circa un milion de firme.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed