“În prima parte a anului, afacerile caselor de amanet au decurs normal, însă în ultima lună, am înregistrat o scădere, probabil, şi pentru că populaţia nu mai are ce să amaneteze. Am avut clienţi mulţi patroni care aveau nevoie de bani, dar şi studenţi care şi-au amanetat, spre exemplu, laptopurile”, a spus Alexandru Herţa, administratorul firmei Roamanet. Patronii care apelează la serviciile caselor de amanet provin din diverse sectoare economice, în special din construcţii, spune Mihail Pacioianu, preşedintele Federaţiei Patronale a Bijutierilor – Diamond Gold.
Administratorul casei de amanet Briliant, Ionuţ Vasile, spune că în 2009 au fost înfiinţate noi firme de profil. Potrivit acestuia, cel mai valoros produs amanetat la casa Briliant a fost un autoturism Porsche Cayenne, pentru o valoare de 30.000 de euro.
Contractele de amanet se încheie pe o perioadă de 30 de zile şi se pot prelungi ori de câte ori solicită clientul, iar comisioanele se stabilesc în funcţie de sumă şi pot fi negociate, spun reprezentanţii firmelor din domeniu.
"La nivelul pieţei a avut loc o inversare a comportamentului clienţilor. Din cauza crizei, oamenii au început să amaneteze ceea ce cumpăraseră anterior. De aceea, piaţa caselor de amanet a avut constant o evoluţie pozitivă, spre deosebire de magazinele cu bijuterii, de exemplu. Afacerile caselor de amanet au crescut cu 50% anul acesta”, a arătat preşedintele Federaţiei Patronale a Bijutierilor. Potrivit acestuia, 2009 a fost un an foarte slab pentru magazinele de bijuterii, pentru că acestea s-au cumpărat în gramaje şi cantităţi mult mai mici decât în anii anteriori. Mihail Pacioianu speră însă că această piaţă îşi va reveni în preajma sărbătorilor de iarnă. Acesta a arătat că o nouă categorie de clientelă pentru instituţiile de amanet sunt antreprenorii, care dispun de cantităţi mai mari de metale preţioase şi care au nevoie de bani pentru plata salariilor sau cumpărarea de materii prime.
Preţul aurului a atins la începutul lunii octombrie un maxim istoric de 1.058,48 dolari/uncie. Această evoluţie a fost susţinută de deprecierea dolarului, care a pierdut teren în faţa monedei europene până la aproape 1,48 dolari/euro.
Potrivit reprezentanţilor caselor de amanet, comisioanele lunare pot ajunge la 27% din suma înscrisă în contract. De regulă, acest comision se practică pentru sume modice, în timp ce pentru sume care depăşesc câteva mii de euro, nivelul se situează între 10% şi 15% pe lună. Pentru un gram de aur, casele de amanet plătesc între 40 şi 50 de lei.
Creşterea afacerilor din România cu bunuri amanetate nu reprezintă un caz izolat. Vadim Karasuk, proprietarul a 16 case publice de amanet din Moscova, declara la finele anului trecut că împrumuturile acordate sunt în creştere substanţială, deoarece băncile dau mai puţine credite. În Rusia, casele de amanet percep o dobândă situată între 5% şi 20% pe lună, în funcţie de valoarea contractului şi de încrederea prezentată de client. În SUA, îngheţarea creditării i-a determinat pe cei care aveau nevoie de bani pentru plata facturilor lunare să ceară finanţare de la casele de amanet. La o dobândă de 20%, pentru un credit de 75 de dolari pe o lună, un client plăteşte o dobândă de 15 dolari. Penalităţile la ratele neplătite la bancă, pentru un credit de aceeaşi valoare, sunt în medie de două ori mai mari decât acest nivel.









