Americanii NU vor trimite militari să lupte în Ucraina, anunţă Casa Albă

0

”Preşedintele Joe Biden a fost clar cu privire la faptul că Statele Unite nu vor trimite militari să lupte în Ucraina”, anunţă o purtătoare de cuvânt a Consiliului Securităţii Naţionale americane (NSC) Adrienne Watson.

Joe Biden consideră că ”victoria” presupune un ajutor militar, pentru moment blocat în Congresul american, precizează ea.

Preşedintele american Joe Biden le-a cerut marţi conducătorilor Congresului să adopte un nou ajutor destinat Ucrainei.

Şeful statului american a avettizat cu privire la costul ”teribil” al unei nedeblocări a acestor fonduri.

”În ceea ce priveşte Ucraina, eu cred că nevoia este urgentă”, a subliniat preşedintele american, în Biroul Oval, la Casa Albă, în timp ce-i primea marţi pe preşedinţii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.

”Consecinţele inacţiunii zilnice sunt teribile în Ucraina”, a subliniat Joe Biden.

El denunţă astfel opoziţia republicanilor apropiaţi lui Donald Trump de a examina o nouă tranşă de ajutor destinat Kievului.

Joe Biden a subliniat că Congresul are responsabilitatea de a finanţa Guvernul şi că o paralizie (”shutdown”) ar ”dăuna semnificativ economiei”, relatează CNN.

El le-a cerut sâmbătă preşedintelui trumpist al Camerei Rreprezentanţilor Mike Johnson şi membrilor Congresului să revină dintr-o vacanţă de două săptămâni şi să adoptye anvelopa destinată Ucrainei.

”Speakerul” Camerei Rreprezentanţilor refuză însă să introducă pe agendă, temându-se de o revoltă în rândul Partidului Republican.

Preşedintelui Senatului american Chuck Schumer, care a efectuat o vizită n Ucraina săptămâna trecută, a cerut, la rândul său, republicanilor din Cameră să adopte anvelopa destinată Ucrainei.