SUA va semna miercuri cu UBS un acord privind cazul de evaziune fiscală

0

„Acordul va fi semnat miercuri la ora 14:00 GMT (ora 16:00, ora României n.r.) în Statele Unite”, a precizat sursa.

UBS, cu sediul în Zurich, a acceptat în februarie să plătească 780 milioane dolari pentru a evita acuzaţiile de evaziune fiscală.

Statele Unite şi Elveţia au ajuns la o înţelegere privind un proces intentat de autorităţile americane băncii elveţiene UBS AG, în cadrul căruia solicitau publicarea numelor a 52.000 de cetăţeni americani titulari de conturi UBS, suspectaţi de evaziune fiscală.

Avocaţii specializaţi în taxe şi impozite estimează că UBS va dezvălui numele a mii de titulari de conturi, după ce a oferit autorităţilor americane date despre 250 de clienţi, pe 18 februarie.

De atunci, trei clienţi UBS au pledat vinovaţi în Statele Unite, pentru ascunderea unor active bancare de autorităţile americane.

Mii de clienţi UBS au evitat urmărirea penală după ce au oferit voluntar autorităţilor date privind conturile din Elveţia.

În ultima lună, Elveţia a negociat cu autorităţile americane în numele băncii, susţinând că cererea americană privind dezvăluirea de către UBS a unor date personale ale clienţilor ar încălca legislaţia elveţiană.