Criza datoriilor de stat din zona euro, declanşată la sfârşitul anului 2009 în Grecia, a bifat recent cea de-a cincea „victimă”, după ce Ciprul, o economie puternic interconectată cu cea a Greciei, a solicitat ajutor internaţional.

Totodată, Spania a transmis solicitarea oficială pentru o linie de finanţare externă extimată la 100 miliarde euro, destinată recapitalizării sectorului bancar puternic lovit de prăbuşirea pieţei imobiliare şi de situaţia gravă din economie, cu un şomaj de 24%.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se pregătesc să aprobe salvarea Ciprului şi să negocieze detaliile şi aspectele tehnice ale creditului către băncile spaniole.

„Lumea şi-a imaginat prea multe zile ale judecăţii în ultimii ani, iar Europa a reuşit să amâne în continuu. Astăzi, problema este că, într-adevăr, mizele au devenit mult mai ridicate. Nu mai vorbim despre mica Grecie, ci despre mai marea Spanie şi chiar uriaşa Italie”, comentează pentru Bloomberg Sebastian Paris-Horvitz, analist la HSBC Private Bank Suisse, în Paris.

Spania şi Italia cer ferm măsuri la nivel european care să le reducă simţitor costurile de finanţare, pentru a evita răspândirea dezastruoasă a crizei de la „periferia” zonei euro către două dintre cele mai mari economii din regiune, de câteva ori mai mari decât Grecia, Portugalia sau Irlanda.

Preşedintele francez Francois Hollande a făcut front comun cu premierul italian Mario Monti şi primul ministru de la Madrid, Mariano Rajoy, în încercarea de a determina Germania şi pe cancelarul Angela Merkel să accepte măsuri rapide, agresive şi decisive pentru ieşirea din criză.

Berlinul insistă însă pe austeritate, pe disciplină fiscală şi controale stricte, apreciind că schimbări radicale, precum introducerea unor obligaţiuni europene unice, garantarea în comun a depozitelor bancare sau salvarea directă a băncilor aflate în dificultate de către fondurile de urgenţă ale UE, nu sunt sustenabile şi potrivite înainte ca zona euro să devină o uniune fiscală şi economică strâns integrată.

Hollande, Monti şi Rajoy susţin măsuri precum crearea obligaţiunilor europene comune şi o strategie agresivă de stimulare a economiei. Merkel s-a întâlnit miercuri la Paris cu Hollande şi va merge săptămâna viitoare la Roma pentru discuţii cu Monti.

„Negociatorii cheie, inclusiv cancelarul german, nu înţeleg cu adevărat pe ce perioade de timp se lucrează. Crizele financiare îţi dau câteva zile să acţionezi. Pentru reforme structurale este nevoie de ani”, a afirmat recent Niall Ferguson, profesor de istorie economică la Universitatea Harvard.

Liderii UE vor discuta, joi şi vineri, un plan de 10 ani care vizează integrarea mai strânsă a zonei euro, prezentat de preşedintele UE Herman Van Rompuy. Proiectul porneşte de la supravegherea în comun a băncilor şi garantarea depozitelor la nivelul zonei euro, urmată de sau în paralel cu înaintarea „bazată pe criterii şi progresivă” către emisiuni comune de obligaţiuni ale statelor euro. Programul propus sugerează că UE ar putea impune limite pe bugetele statelor membre şi pe gradul de îndatorare a ţărilor din zona euro.

Merkel a respins categoric miercuri introducerea obligaţiunilor comune ca măsură pentru scăderea costurilor de finanţare a Spaniei. La câteva ore după ce Rajoy a lansat un apel pentru ajutor din partea Europei, Merkel a afirmat că obligaţiunile euro, titlurile euro şi fondurile de amortizare a datoriilor nu ar fi constituţionale în Germania şi ar fi, din punct de vedere economic, „greşite şi contraproductive”.

„Mă tem că la summit se va vorbi mult prea mult de datorii comune şi mult prea puţin despre îmbunătăţirea supravegherii şi măsuri structurale. Supravegherea şi răspunderea (comună asupra datoriilor – n.r.) trebuie să meargă în paralel. Datoriile nu pot fi comune înainte de implementarea unor mecanisme adecvate de supraveghere şi control”, a spus Merkel miercuri, la Berlin, în timpul unei întâlniri cu parlamentarii.

Randamentul obligaţiunilor spaniole cu maturitatea la 10 ani a crescut miercuri la 6,88%, aproape de pragul critic de 7% la care Grecia, Irlanda şi Portugalia au solicitat ajutor internaţional. La polul opus, Germania se împrumută pe 10 ani la 1,57%.

Referitor la planul prezentat de Van Rompuy, Merkel a salutat propunerile şi s-a arătat de acord cu cele patru direcţii fundamentale de acţiune descrise în proiect, însă a respins categoric ideea că Germania ar putea suporta costurile.

„Resping decisiv presupunerea din acest raport că principiul colectivizării are prioritate”, a afirmat Merkel.

Ţările trebuie să respecte reglementările în vigoare şi să-şi consolideze competitivitatea economică prin reforme structurale, „folosind fruntaşii Europei drept standard, şi nu mediocritatea”, a arătat cancelarul german