money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Angajati

3143 articole — pagina 8 din 32

Ce salarii au angajații din reprezentanțele Adidas din România
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au angajații din reprezentanțele Adidas din România

Ford Motor va cere angajaţilor salariaţi din SUA să fie vaccinaţi până pe 8 decembrie sau să intre în concediu fără plată
Piețe financiareMoney.ro

Ford Motor va cere angajaţilor salariaţi din SUA să fie vaccinaţi până pe 8 decembrie sau să intre în concediu fără plată

Producătorul auto a trimis marţi un mesaj celor aproximativ 32.000 de angajaţi ai Ford despre această obligativitate. Ford va lua în considerare scutirile religioase şi medicale pentru angajaţii care nu se pot vaccina, potrivit purtătoarei de cuvânt a companiei, Monique Brentley.  Angajaţii c

Casa Albă acordă o flexibilitate largă contractorilor federali în aplicarea obligativităţii vaccinări angajaţilor
Piețe financiareMoney.ro

Casa Albă acordă o flexibilitate largă contractorilor federali în aplicarea obligativităţii vaccinări angajaţilor

Conform noilor recomandări, contractorii federali de la IBM şi Boeing până la furnizorii de servicii alimentare vor avea flexibilitate pentru a determina modul în care aplică cerinţele de vaccinare pentru lucrătorii care refuză să fie vaccinaţi. ”Un antreprenor ar trebui să determine mijloacele ade

Un sindicat din Germania a cerut angajaţilor Amazon să intre în grevă la şapte centre de distribuţie din ţară
Piețe financiareMoney.ro

Un sindicat din Germania a cerut angajaţilor Amazon să intre în grevă la şapte centre de distribuţie din ţară

Grevele sunt planificate să înceapă luni şi vor dura iniţial până marţi, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului. Amazon a anunţat într-un comunicat să oferă salarii, beneficii şi oportunităţi de carieră excelente. ”Nimeni nu câştigă aici mai puţin de 12 euro brut pe oră, plus suplimentel

Ikea acordă ”prime covid” în sumă de 110 milioane de euro tuturor angajaţilor săi din lume
Piețe financiareMoney.ro

Ikea acordă ”prime covid” în sumă de 110 milioane de euro tuturor angajaţilor săi din lume

”Pandemia ne-a pus într-o situaţie pentru care, cred, niciunul dintre noi nu era pregătit (...). Am trecut de la o activitate esenţial offline la o activitate online în două săptămâni”, declară o reprezentantă a grupului, Ulrika Biesèrt. ”Colaboratorii noştri sunt eroi care ne-au reorientat întrepr

Profitul net al OMV Petrom s-a dublat în primele nouă luni ale anului, la 1,67 miliarde lei. Numărul de angajaţi a scăzut cu 30%, la 8.205
Piețe financiareMoney.ro

Profitul net al OMV Petrom s-a dublat în primele nouă luni ale anului, la 1,67 miliarde lei. Numărul de angajaţi a scăzut cu 30%, la 8.205

Veniturile din vânzări au crescut cu 13%, la 17,04 miliarde lei, de la 15,12 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2020. Numărul de angajaţi la nivel de grup a scăzut cu 30%, la 8.205, de la 11.798 angajaţi în septembrie 2020. Producţia totală de hidrocarburi a grupului a scăzut cu 10%, la

Certificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat! Derapaj al Dianei Șoșoacă
ActualitateMihai Voican

Certificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat! Derapaj al Dianei Șoșoacă

STUDIU: Doar 10% dintre angajaţi vor să lucreze exclusiv de acasă. Principalul avantaj al lucrului de acasă: angajaţii nu au mai pierdut timpul în trafic
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: Doar 10% dintre angajaţi vor să lucreze exclusiv de acasă. Principalul avantaj al lucrului de acasă: angajaţii nu au mai pierdut timpul în trafic

"Angajaţii români care au fost nevoiţi să lucreze mai mult de acasă în ultimele 18 luni din cauza pandemiei de COVID-19 doresc să revină la birou, în condiţiile în care mai mult de jumătate dintre aceştia asociază revenirea la birou cu „întoarcerea la normalitate” şi resimt lipsa socializării cu col

Câți bani încasează lunar angajații la garda Forestieră. Salariul cu tot cu bonusuri și sporuri
ActualitateCristina Popovici

Câți bani încasează lunar angajații la garda Forestieră. Salariul cu tot cu bonusuri și sporuri

Ce salarii au angajații de la Peek and Cloppenburg România
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au angajații de la Peek and Cloppenburg România

Frigoglass a reluat producţia la Timişoara, după incendiul din luna iunie, şi anunţă că este "ferm decisă" să păstreze un număr cât mai mare de angajaţi
Piețe financiareMoney.ro

Frigoglass a reluat producţia la Timişoara, după incendiul din luna iunie, şi anunţă că este "ferm decisă" să păstreze un număr cât mai mare de angajaţi

Compania produce frigidere pentru marile branduri de băuturi, având la acel moment aproximativ 1.000 de angajaţi. "Frigoglass anunţă că a reluat activitatea de producţie, conform planificării, luni, 4 octombrie 2021, în cadrul unei linii de asamblare amplasată într-o hală închiriată din cadrul Plat

SEC investighează modul în care băncile de pe Wall Street urmăresc comunicaţiile digitale ale angajaţilor lor – surse
Piețe financiareMoney.ro

SEC investighează modul în care băncile de pe Wall Street urmăresc comunicaţiile digitale ale angajaţilor lor – surse

Angajaţi ai SEC au contactat mai multe bănci în ultimele săptămâni, pentru a verifica dacă au documentat corect comunicaţiile profesionale ale angajaţilor, cum ar fi mesajele text şi emailurile, atenţia fiind axată pe dispozitivele personale, au spus persoanele. Verificările sunt un nou semn că SEC

IBM îşi obligă toţi angajaţii din SUA să se vaccineze împotriva Covid-19 până pe 8 decembrie, iar în caz contrar îi va suspenda fără plată
Piețe financiareMoney.ro

IBM îşi obligă toţi angajaţii din SUA să se vaccineze împotriva Covid-19 până pe 8 decembrie, iar în caz contrar îi va suspenda fără plată

Măsura survine în urma ordinului de luna trecută al preşedintelui Biden va toţi angajaţii federali şi cei ai contractorilor să fie vaccinaţi, cu câteva excepţii. Angajatorii privaţi cu cel puţin 100 de angajaţi trebie să le ceară fie să se vaccineze fie să fie testaţi săptămânal. IBM, care este con

DIGI24: Angajaţii se tem să le ceară paşapoartele COVID parlamentarilor. Şoşoacă: „Nimeni n-a îndrăznit”
PoliticMihai Voican

DIGI24: Angajaţii se tem să le ceară paşapoartele COVID parlamentarilor. Şoşoacă: „Nimeni n-a îndrăznit”

Salarii la DSP București. Câți bani iau angajații cu tot cu bonusuri și sporuri
ActualitateCristina Popovici

Salarii la DSP București. Câți bani iau angajații cu tot cu bonusuri și sporuri

Casa Albă presează companiile aeriene majore din SUA să impună vaccinarea angajaţilor până la un termen limită de 8 decembrie
Piețe financiareMoney.ro

Casa Albă presează companiile aeriene majore din SUA să impună vaccinarea angajaţilor până la un termen limită de 8 decembrie

Coordonatorul reacţiei la Covid-19 a Casei Albe, Jeffrey Zients, a vorbit joi cu directorii generali ai American Airlines, Delta Air Lines şi Southwest Airlines, pentru a se asigura că lucrează rapid pentru a impune vaccinarea angajaţilor înainte de termenul limită, au spus sursele. Companiile aeri

Actuali şi foşti angajaţi ai lui Jeff Bezos susţin că firma lui „abundă de sexism” şi nu e preocupată de siguranţă
Piețe financiareMoney.ro

Actuali şi foşti angajaţi ai lui Jeff Bezos susţin că firma lui „abundă de sexism” şi nu e preocupată de siguranţă

O scrisoare deschisă scrisă de Alexandra Abrams, fostă şefă de comunicare cu angajaţii la Blue Origin, şi 20 de actuali şi foşti angajaţi arată că în companie există o cultură care „reflectă ce este mai rău în lumea în care trăim acum” şi că trebuie să se schimbe. Scrisoarea, apărută pe forumului L

Conduce o companie de 1500 de angajați și câștigă competiții de Iron Man!
SănătateMihai Voican

Conduce o companie de 1500 de angajați și câștigă competiții de Iron Man!

Adrian Vasilescu (BNR): Măsurile vizând eliminarea excepţiilor de la plata contribuţiilor pentru anumite categorii de angajaţi trebuie luate cu „mare chibzuinţă” / Care sunt argumentele
Piețe financiareMoney.ro

Adrian Vasilescu (BNR): Măsurile vizând eliminarea excepţiilor de la plata contribuţiilor pentru anumite categorii de angajaţi trebuie luate cu „mare chibzuinţă” / Care sunt argumentele

„Plec în primul rând de la ideea că una dintre problemele mari din economia românească este tocmai raportul fiscalităţii faţă de PIB-ul ţării. În România marcăm cel mai mic nivel de venituri în bugetul ţării raportat la PIB, din Uniunea Europeană. La noi nivelul veniturilor în PIB este sub 30%, sub

Amazon a prezentat Astro, un robot care face puţine, costă mult, iar angajaţii companiei spun că este groaznic - VIDEO
Piețe financiareMoney.ro

Amazon a prezentat Astro, un robot care face puţine, costă mult, iar angajaţii companiei spun că este groaznic - VIDEO

Astro seamănă cu roboţelul din desenele animate The Jetsons, însă Amazon spune că nu de aici s-a inspirat. Pentru un preţ care începe de la 1.000 de dolari, Astro este deja numit în online “Alexa pe roţi”. Faţa lui Astro este un ecran de 10 inch, în jurul căruia există o serie de senzori, plus o ca

STUDIU: Cele mai mari 500 de afaceri de familie generează venituri totale de 7,28 trilioane de dolari şi deţin 24,1 milioane de angajaţi în 45 de ţări
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: Cele mai mari 500 de afaceri de familie generează venituri totale de 7,28 trilioane de dolari şi deţin 24,1 milioane de angajaţi în 45 de ţări

"În pofida crizei provocate de pandemia de COVID-19, companiile deţinute de familii au reuşit să îşi păstreze rezilienţa. Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au obţinut venituri în valoare totală de 7,28 trilioane de dolari, având 24,1 milioane de angajaţi în 45 de ţări", conform raport

Ce angajați vor dispune de pensii mai mari din cauza pericolului prin care au trecut în câmpul muncii
Piețe financiareCristina Popovici

Ce angajați vor dispune de pensii mai mari din cauza pericolului prin care au trecut în câmpul muncii

Amazon a mărit salariul mediu de pornire al angajaţilor din Statele Unite la peste 18 dolari pe oră, urmând să angajeze alte 125.000 de persoane
Piețe financiareMoney.ro

Amazon a mărit salariul mediu de pornire al angajaţilor din Statele Unite la peste 18 dolari pe oră, urmând să angajeze alte 125.000 de persoane

Cel mai mare retailer online din lume a mărit salariul mediu de pornire de la nivelul lunii mai, de circa 17 dolari pe oră. Amazon oferă la angajare bonusuri de 3.000 de dolari,  în multe centre ale sale, a declarat Bozeman, suma fiind de trei ori mai mare comparativ cu trei luni în urmă. Sala

RAPORT: Specialiştii IT spun că numărul tot mai mare de angajaţi care muncesc la distanţă reprezintă o „bombă cu ceas” pentru posibile breşe de securitate la nivelul corporaţiilor
Piețe financiareMoney.ro

RAPORT: Specialiştii IT spun că numărul tot mai mare de angajaţi care muncesc la distanţă reprezintă o „bombă cu ceas” pentru posibile breşe de securitate la nivelul corporaţiilor

Stilul de muncă hibrid, de acasă şi de la birou, înseamnă şi un risc crescut în ceea ce priveşte securitatea cibernetică, relevă raportul HP Wolf Security Rebellions&Rejections, un studiu global care evidenţiază tensiunile apărute între echipele IT şi angajaţii care lucrează de acasă, tensiuni p

Elon Musk a cerut angajaţilor ”să se dedice în totalitate” pentru a compensa dificultăţile din producţia de automobile
Piețe financiareMoney.ro

Elon Musk a cerut angajaţilor ”să se dedice în totalitate” pentru a compensa dificultăţile din producţia de automobile

”Livrările de la sfârşitul trimestrului sunt neobişnuit de ridicate, pentru că am suferit ( la fel ca întreaga industrie) din cauza deficitului de componente extrem de grav de la începutul acestui trimestru”, a afirmat Musk în emailul trimis miercuri angajaţilor. El a spus că Tesla a construit ”mul

Combinatul Liberty Galaţi oferă stimulente angajaţilor care se vacinează anti-COVID
Piețe financiareMoney.ro

Combinatul Liberty Galaţi oferă stimulente angajaţilor care se vacinează anti-COVID

De altfel, începând din luna mai, Combinatul Liberty Galaţi a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraş precum şi asistenţă de specialitate.  „Tichetele cadou se vor acorda atât salariaţilor care se vaccinează cu a doua doză, cu doză

Ce salarii au angajații de la APIA. Cât ia directorul sau ce bani încasează un consilier
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au angajații de la APIA. Cât ia directorul sau ce bani încasează un consilier

Ce salarii au angajații de la Romatsa
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au angajații de la Romatsa

SONDAJ: Doi din zece angajaţi români vor să muncească şi după ieşirea la pensie, iar alţi şase iau în calcul acest lucru
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: Doi din zece angajaţi români vor să muncească şi după ieşirea la pensie, iar alţi şase iau în calcul acest lucru

”Peste şase din zece angajaţi români spun că nu au în prezent un plan pentru suplimentarea veniturilor când vor fi pensionari, cum ar fi pensii private sau active imobiliare pe care le pot închiria sau vinde, bazându-se strict pe banii pe care îi vor încasa din pensia de stat. În aceste condiţii, do

Ford Motor amână revenirea majorităţii angajaţilor săi la birouri până în ianuarie
Piețe financiareMoney.ro

Ford Motor amână revenirea majorităţii angajaţilor săi la birouri până în ianuarie

Ford se alătură unui număr tot mai mare de mari angajatori care întârzie planurile de redeschidere a birourilor, pe măsură ce varianta Delta a coronavirusului străbate multe ţări în care producătorul de automobile îşi desfăşoară activitatea. Grupul a anunţat că majoritatea lucrătorilor în birouri d

RAPORT: Întoarcerea la birouri pentru cel puţin jumătate dintre angajaţi va mai avea probabil de aşteptat cel puţin câteva trimestre. Cererea totală pentru spaţii de birouri moderne a scăzut cu 10%
Piețe financiareMoney.ro

RAPORT: Întoarcerea la birouri pentru cel puţin jumătate dintre angajaţi va mai avea probabil de aşteptat cel puţin câteva trimestre. Cererea totală pentru spaţii de birouri moderne a scăzut cu 10%

Consultanţii Colliers consideră că oferta redusă de birouri moderne din Bucureşti pe cap de locuitor este un factor izolator pe termen lung şi se aşteaptă mai degrabă ca stocul modern de birouri să înceapă din nou să crească în câţiva ani. În consecinţă, ar putea depăşi 4 milioane de metri pătraţi p

Premierul, supărat pe angajații din sistemul sanitar care nu s-au vaccinat. Ce vrea să facă
ActualitateCatalina Mares

Premierul, supărat pe angajații din sistemul sanitar care nu s-au vaccinat. Ce vrea să facă

Angajaţii Apple nu se vor întoarce la birouri până în luna ianuarie, din cauza revenirii la creştere a cazurilor de coronavirus
Piețe financiareMoney.ro

Angajaţii Apple nu se vor întoarce la birouri până în luna ianuarie, din cauza revenirii la creştere a cazurilor de coronavirus

Amânarea se va aplica tuturor angajaţilor corporativi ai Apple la nivel global. Magazinele Apple rămân în continuare deschise. Decizia a fost luată ca urmare a creşterii numărului cazurilor de Covid-19 din Statele Unite. În Florida, Louisiana, Hawaii, Oregon şi Mississippi au fost atinse noi maxim

IBM va permite revenirea la birouri doar a angajaţilor vaccinaţi împotriva Covid-19, din septembrie
Piețe financiareMoney.ro

IBM va permite revenirea la birouri doar a angajaţilor vaccinaţi împotriva Covid-19, din septembrie

Cu toate acestea, redeschiderea va fi doar pentru angajaţii complet vaccinaţi care aleg să vină la birou ", a declarat directorul pentru resurse umane Nickle LaMoreaux, într-un memoriu trimis angajaţilor. Revenirea la creştere a cazurilor de Covid-19 în Statele Unite, din cauza variantei Delta, şi

Angajaţii Google care vor opta să lucreze de acasă ar putea pierde bani prin pierderea unor beneficii
Piețe financiareMoney.ro

Angajaţii Google care vor opta să lucreze de acasă ar putea pierde bani prin pierderea unor beneficii

Acesta este un experiment care are loc în Silicon Valley, care stabileşte deseori tendinţe pentru alţi angajatori mari. Facebook şi Twitter reduc, de asemenea, salariile pentru angajaţii care optează să lucreze de la distanţă şi se mută în zone mai puţin costisitoare, în timp ce companiile mai mici

Amazon impune tuturor angajaţilor din Statele Unite să poarte mască, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu pentru Covid-19
Piețe financiareMoney.ro

Amazon impune tuturor angajaţilor din Statele Unite să poarte mască, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu pentru Covid-19

Companiile din Statele Unite şi-au întărit apărarea împotriva virusului, după ce varianta Delta a forţat agenţia americană de sănătate publică să inverseze cursul şi să insiste chiar ca şi persoanele complet vaccinate care poartă măşti. ”Monitorizăm situaţia îndeaproape şi vom continua să urmăm înd

Platformă de recrutări online: Piaţa muncii a accelerat în iulie. Angajaţii care vor să îşi schimbe jobul au trimis în iulie 400.000 de CV-uri, în creştere cu 12% faţă de luna iunie
Piețe financiareMoney.ro

Platformă de recrutări online: Piaţa muncii a accelerat în iulie. Angajaţii care vor să îşi schimbe jobul au trimis în iulie 400.000 de CV-uri, în creştere cu 12% faţă de luna iunie

"Chiar dacă luna iulie este considerată în mod tradiţional perioadă de concedii, planurile de recrutare ale angajatorilor s-au amplificat, iar candidaţii au continuat să-şi caute noi oportunităţi profesionale. Pentru poziţiile deschise, companiile au contactat de 3 ori mai mulţi candidaţi în iulie c

Vaccinarea este obligatorie pentru angajaţii Google şi Facebook care lucrează de la birou
Piețe financiareMoney.ro

Vaccinarea este obligatorie pentru angajaţii Google şi Facebook care lucrează de la birou

În vreme ce atât Google, cât mai ales Facebook, oferă un anumit nivel de flexibilitate în ceea ce priveşte libertatea angajaţilor de a lucra de la distanţă, cei care doresc sau sunt nevoiţi să lucreze de la birourile celor două companii vor trebui să se vaccineze. Google şi Facebook au anunţat, la

Toţi angajaţii The Washington Post trebuie să prezinte dovada vaccinării anti-Covid până la jumătatea lunii septembrie
Piețe financiareMoney.ro

Toţi angajaţii The Washington Post trebuie să prezinte dovada vaccinării anti-Covid până la jumătatea lunii septembrie

Noua politică de vaccinare a ziarului a apărut pe fondul creşterii importante a cazurilor de Covid-19 în SUA, atribuită variantei Delta a coronavirusului, foarte contagioasă. Companiile americane stabilesc în prezent când şi cum vor redeschide birourile.   Apple a anunţat săptămâna trecu

Damen anunţă restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia. Angajaţii vor primi până la nouă salarii compensatorii
Piețe financiareMoney.ro

Damen anunţă restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia. Angajaţii vor primi până la nouă salarii compensatorii

Potrivit unui comunicat al Damen, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat, în şedinţa de vineri, reorganizarea Şantierului Naval Damen Mangalia, un plan anunţat în urmă cu un an, iar această reorganizare înseamnă restructurarea a 228 de posturi.   "Reorganizarea activităţii este consecinţa

Ce salariu au angajații de la salubritate în București cu tot cu sporul de rușine
ActualitateCristina Popovici

Ce salariu au angajații de la salubritate în București cu tot cu sporul de rușine

Ce salariu au angajații de la Registrul Auto Român (RAR)
ActualitateCristina Popovici

Ce salariu au angajații de la Registrul Auto Român (RAR)

SONDAJ: 65% dintre angajaţii români consideră că biroul lor este doar parţial sigur pentru sănătate, în contextul pandemiei. Angajaţii sunt acum mult mai atenţi la măsurile sanitare din clădire
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: 65% dintre angajaţii români consideră că biroul lor este doar parţial sigur pentru sănătate, în contextul pandemiei. Angajaţii sunt acum mult mai atenţi la măsurile sanitare din clădire

”Peste 65% dintre angajaţii români consideră că biroul lor este doar parţial sigur pentru sănătate, iar 17,1% spun că este prea puţin sau chiar deloc sigur în contextul pandemiei”, arată un sondaj iniţiat de Genesis Property în rândul a 1.208 de angajaţi din toată ţara în luna iunie. Numai 17,5% cr

Angajații Mariei Grapini s-au suparat și i-au șters pagina de Facebook! „Oameni fără caracter”
PoliticMihai Voican

Angajații Mariei Grapini s-au suparat și i-au șters pagina de Facebook! „Oameni fără caracter”

ANALIZĂ: Veniturile generate de companiile care activează în industria IT au crescut în 2020 cu peste 2,5%, la 33,1 miliarde lei. Industria a pierdut aproximativ 3.000 de angajaţi
Piețe financiareMoney.ro

ANALIZĂ: Veniturile generate de companiile care activează în industria IT au crescut în 2020 cu peste 2,5%, la 33,1 miliarde lei. Industria a pierdut aproximativ 3.000 de angajaţi

"Industria IT a fost în anul pandemiei unul dintre principalele motoare ale economiei româneşti şi a devenit chiar mai profitabilă în timpul pandemiei", relevă o analiză Termene.ro. Studiul a luat în calcul peste 23.000 de companii care activează în industria IT şi care au depus situaţiile financia

SONDAJ: Doar jumătate dintre angajaţi se simt apreciaţi la locul de muncă, iar 18% dintre salariaţi resimt mediul de lucru ca fiind toxic
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: Doar jumătate dintre angajaţi se simt apreciaţi la locul de muncă, iar 18% dintre salariaţi resimt mediul de lucru ca fiind toxic

”Aproximativ 62% dintre salariaţi consideră că preocuparea companiilor pentru starea de bine a angajaţilor este mai mult declarativă, nefiind susţinută prin practici organizaţionale”, conform unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro în luna iunie a acestui an. De asemenea, în ceea ce priveşt

India permite marilor constructori auto să îşi reia activităţile la capacitate normală, în pofida protestelor angajaţilor care se tem de Covid-19
Piețe financiareMoney.ro

India permite marilor constructori auto să îşi reia activităţile la capacitate normală, în pofida protestelor angajaţilor care se tem de Covid-19

Statul Tamil Nadu, unul dintre cele mai afectate de pandemia de coronavirus din ţară, a permis fabricilor auto care au contracte de export să îşi desfăşoare operaţiunile la capacitate de 100%. Numărul cazurilor noi zilnice a scăzut de la peste 30.000 în luna mai la circa 8.000, dar reprezintă încă

Italia va cere în G20 reguli mai stricte pentru condiţiile de muncă ale angajaţilor unor companii precum Amazon
Piețe financiareMoney.ro

Italia va cere în G20 reguli mai stricte pentru condiţiile de muncă ale angajaţilor unor companii precum Amazon

Ministrul Muncii din Italia, Andrea Orlando, a declarat că ţările ar trebui să solicite companiilor mari precum Amazon să îşi asume responsabilitatea pentru condiţiile de muncă oferite de furnizorii lor, ca parte a reformelor pentru a se asigura că antreprenorii sunt bine trataţi. "Marile corporaţi

Câte zile libere primesc angajații în cazul unui deces în familie
ActualitateCristina Popovici

Câte zile libere primesc angajații în cazul unui deces în familie

Acord între Renault şi sindicatele franceze privind munca de acasă a mii de angajaţi, timp de până la trei zile pe săptămână
Piețe financiareMoney.ro

Acord între Renault şi sindicatele franceze privind munca de acasă a mii de angajaţi, timp de până la trei zile pe săptămână

Noile decizii referitoare la muncă vor fi aplicate în mai multe etape, începând din septembrie 2021, a anunţat Renault, care a adăugat că va oferi sprijin şi training în privinţa muncii de la distanţă. Sistemul hibrid va fi voluntar şi va consta în munca de acasă timp de două zile pe săptămână, a t

SONDAJ: O treime dintre angajaţi sunt nehotărâţi cu privire la întoarcerea la birou. Un sfert preferă să lucreze în continuare remote
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: O treime dintre angajaţi sunt nehotărâţi cu privire la întoarcerea la birou. Un sfert preferă să lucreze în continuare remote

”Relaxarea restricţiilor a adus în discuţie reîntoarcerea la birou a angajaţilor, care în ultimul an şi-au mutat activitatea acasă sau în spaţiul care le oferea cel mai mult confort şi siguranţă. Perioada pandemiei a fost una care a accelerat capacitatea de adaptabilitate a angajaţilor, dar şi a mod

Amazon majorează salariul minim al angajaţilor din depozitele sale din Germania la 12 euro pe oră
Piețe financiareMoney.ro

Amazon majorează salariul minim al angajaţilor din depozitele sale din Germania la 12 euro pe oră

Germania este cea mai mare piaţă a Amazon după Statele Unite, iar sindicatul german Verdi a organizat greve încă din 2013, pentru a contesta salariile mici şi condiţiile grele de muncă. Majorarea va intra în vigoare în luna iulie. În prezent, salariul minim oferit de Amazon porneşte de la 11,30 eur

Gigantul Continental închide o fabrică din România. Peste 300 de angajaţi vor fi afectaţi
Piețe financiareMoney.ro

Gigantul Continental închide o fabrică din România. Peste 300 de angajaţi vor fi afectaţi

Continental deţine în România şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Compania are, în România, peste 20.000 de angajaţi. În primăvară, gigantul german a anunţat că vrea să investească, anul acesta, 150 de milioane de euro în Român

Angajaţii Apple nu sunt de acord cu noul program de muncă al companiei
Piețe financiareMoney.ro

Angajaţii Apple nu sunt de acord cu noul program de muncă al companiei

În urmă cu trei zile, Tim Cook a trimis un email angajaţilor prin care le comunica acestora planul de lucru în cadrul companiei de la 1 septembrie. Planul prevede, ca regulă generală, lucrul de la birou trei zile pe săptămână, cu posibilitate lucrului de acasă în celelalte două zile. Acum, angajaţi

Ghinea, despre acuzaţiile că funcţionari din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR: Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu / Trei angajaţi din minister au căzut două etaje cu liftul

”Sunt câteva zeci de oameni care au muncit, sunt câteva zeci de oameni care au muncit şi la ministerele de linie (...) Sâmbătă seară, ca să vă dau un element de picanterie, la ora 11.00 noaptea, trei colegi au picat cu liftul două etaje în gol. Au venit jandarmii şi echipele de intervenţie. A fost u

Producătorii auto din ”Detroit-ul” indian pot continua producţia, în pofida protestelor angajaţilor din cauza Covid-19
Piețe financiareMoney.ro

Producătorii auto din ”Detroit-ul” indian pot continua producţia, în pofida protestelor angajaţilor din cauza Covid-19

Guvernul regiunii Tamil Nadu a prelungit carantina aproape totală, din cauza creşterii numărului cazurilor de infecţii şi decese provocate de Covid-19. Numărul mediu al cazurilor zilnice de infecţii cu coronavirus este de peste 30.000 pe zi, ptorivit datelor oficiale. Guvernul a emis sâmbătă un ord

SONDAJ: Aproape jumătate dintre angajaţi sunt de părere că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie pentru a se simţi în siguranţă la birou
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: Aproape jumătate dintre angajaţi sunt de părere că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie pentru a se simţi în siguranţă la birou

”Odată cu instalarea treptată a stării de relaxare, revenirea la birou devine o opţiune viabilă pentru tot mai multe dintre companii. În acest context, se discută despre posibilitatea de a organiza centre de vaccinare a angajaţilor chiar la locul de muncă, în timp ce zeci de companii au făcut deja a

Andrei Baciu anunţă că în această săptămâna vor fi organizate centre de vaccinare la sediile a 42 de companii / Demarează vaccinarea angajaţilor Bosh, Uzina de Automobile Dacia, Transgaz, dar şi Combinatul Azomureş
Piețe financiareMoney.ro

Andrei Baciu anunţă că în această săptămâna vor fi organizate centre de vaccinare la sediile a 42 de companii / Demarează vaccinarea angajaţilor Bosh, Uzina de Automobile Dacia, Transgaz, dar şi Combinatul Azomureş

”Zeci de companii s-au preocupat de angajaţi şi au organizat centre de vaccinare la locurile de muncă. Au fost făcuţi paşi importanţi, iar angajaţii acestor companii sunt protejaţi în faţa noului coronavirus. Mă bucur că alţi angajatori le urmează exemplul, iar săptămâna aceasta vor fi organizate ce

Conflict în instantă între Renault-Nissan şi angajaţii din India, privind continuarea producţiei în timpul epidemiei de Covid-19
Piețe financiareMoney.ro

Conflict în instantă între Renault-Nissan şi angajaţii din India, privind continuarea producţiei în timpul epidemiei de Covid-19

Renault-Nissan India şi lucrătorii diviziei din statul Tamil Nadu, situat în sudul Indiei, sunt implicaţi într-un conflict juridic, în urma unei petiţii a lucrătorilor pentru oprirea activităţilor din cauza nerespectării normelor de distanţare socială şi a faptului de beneficiile acordare de compani

Enel pune la dispoziţia angajaţilor şi a familiilor lor centre de vaccinare anti-COVID în Bucureşti şi Constanţa / Zilnic, se pot imuniza 60 de persoane, cu serul Pfizer
Piețe financiareMoney.ro

Enel pune la dispoziţia angajaţilor şi a familiilor lor centre de vaccinare anti-COVID în Bucureşti şi Constanţa / Zilnic, se pot imuniza 60 de persoane, cu serul Pfizer

”Companiile Enel din România continuă să fie un partener în lupta împotriva Sars-CoV-2 şi pun la dispoziţia angajaţilor şi familiilor acestora - soţi, soţii, fraţi, surori, părinţi sau copii cu vârsta de peste 16 ani, care au aceeaşi adresă de domiciliu - două centre de vaccinare anti-Covid în Bucur

Companiile pot decide dacă renunță la mască în birourile cu angajați vaccinați
ActualitateAlice Drăghici

Companiile pot decide dacă renunță la mască în birourile cu angajați vaccinați

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România: 80% din cei 32.000 de angajaţi în companiile membri HORA sunt vaccinaţi. Sperăm ca cei care şi-au închis afacerile să se redeschidă
Piețe financiareMoney.ro

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România: 80% din cei 32.000 de angajaţi în companiile membri HORA sunt vaccinaţi. Sperăm ca cei care şi-au închis afacerile să se redeschidă

"HORA are ca număr de membri 200 de companii medii şi foarte mari, apreciem că numărul angajaţilor din HORA este în jur de 32.000 de angajaţi. 80% dintre aceştia sunt vaccinaţi astăzi, în urma discuţiilor şi a eforturilor de lămurire pe care le-au făcut proprietarii din industrie", a declarat marţi

Ce salarii au angajații din România ai gigantului Microsoft
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au angajații din România ai gigantului Microsoft

Ce salarii au, de fapt, angajații ING România
ActualitateCristina Popovici

Ce salarii au, de fapt, angajații ING România

Sălaj: A debutat campania de vaccinare la sediile operatorilor economici / Peste 100 de angajaţi de la Boglarchamp, unul dintre cei mai mari cultivatori de ciuperci din România, imunizaţi
Piețe financiareMoney.ro

Sălaj: A debutat campania de vaccinare la sediile operatorilor economici / Peste 100 de angajaţi de la Boglarchamp, unul dintre cei mai mari cultivatori de ciuperci din România, imunizaţi

“Vaccinarea la sediile companiilor vizează operatorii economici cu mai mult de 100 de angajaţi. Imunizarea poate fi realizată, după caz, prin intermediul personalului medico-sanitar propriu sau cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare ale DSP Sălaj. În colaborare cu operatorii economici, DSP Sălaj

Scădere semnificativă a acţiunilor Lyft, Uber şi DoorDash, după ce secretarul pentru Muncă al SUA a spus că lucrătorii lor ar trebui încadraţi ca angajaţi
Piețe financiareMoney.ro

Scădere semnificativă a acţiunilor Lyft, Uber şi DoorDash, după ce secretarul pentru Muncă al SUA a spus că lucrătorii lor ar trebui încadraţi ca angajaţi

Titlurile Uber au coborât în timpul tranzacţiilor cu peste 6%, iar cele ale Lyft şi DoorDash cu peste 10%. ”Analizăm această situaţie, dar mulţi lucrători la cerere ar trebui să fie încadraţi ca angajaţi...în unele cazuri sunt trataţi cu respect, iar în unele cazuri nu sunt trataţi cu respect şi cr

Ce salarii au angajații obișnuiți de la McDonalds, KFC și Burger King
ActualitateMihai Voican

Ce salarii au angajații obișnuiți de la McDonalds, KFC și Burger King

SONDAJ: Unu din doi angajaţi din România nu se aşteaptă să primească primă de Paşte anul acesta
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: Unu din doi angajaţi din România nu se aşteaptă să primească primă de Paşte anul acesta

“După un an dificil şi care a adus provocări nemaiîntâlnite până acum în piaţa muncii, mai bine de jumătate dintre angajaţi (55%) nu se mai aşteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale”, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs. Totuşi, 26% dintre angajaţii chestionaţi su

Andrei Baciu: Operatorii economici privaţi susţin campania de vaccinare / 79 de companii au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, din care 16 sunt operatori din industria ospitalităţii / Au fost imunizate aproape 5.000 de persoane

” Operatorii economici privaţi susţin campania de vaccinare! Cifrele centralizate în urmă cu câteva ore ne arată că 79 de companii au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, din care 16 sunt operatori din industria ospitalităţii. Ne dorim ca angajaţii să fie protejaţi, iar românii să me

Apple va înfiinţa un campus nou în Carolina de Nord, unde vor lucra 3.000 de angajaţi, pe lângă alte investiţii majore în SUA
Piețe financiareMoney.ro

Apple va înfiinţa un campus nou în Carolina de Nord, unde vor lucra 3.000 de angajaţi, pe lângă alte investiţii majore în SUA

Apple a declarat că intenţionează să cheltuie 1 miliard de dolari pentru a construi un nou campus şi un centru de inginerie în zona triunghiului de cercetare din Carolina de Nord, majoritatea locurilor de muncă fiind aşteptate să se concentreze pe învăţarea automată, inteligenţa artificială, inginer

ANALIZĂ: Aproape 26.000 de afaceri, cu 390.000 de angajati şi reprezentând 11% din veniturile intregului mediu de afaceri, au întâmpinat dificultăţi în 2020
Piețe financiareMoney.ro

ANALIZĂ: Aproape 26.000 de afaceri, cu 390.000 de angajati şi reprezentând 11% din veniturile intregului mediu de afaceri, au întâmpinat dificultăţi în 2020

”Patru din 10 companii active de pe piaţa autohtonă erau deja vulnerabile înainte de impactul economic negativ cauzat de pandemia Covid-19 pe parcursul anului 2020. În contextul scăderii vânzărilor, discontinuităţii afacerii şi încasării mai tardive a facturilor, aproximativ 11% dintre firmele activ

Sondaj: Pentru 35% dintre angajaţii din România modelul de lucru al viitorului este cel hibrid
Piețe financiareMoney.ro

Sondaj: Pentru 35% dintre angajaţii din România modelul de lucru al viitorului este cel hibrid

“Modelul de lucru hibrid s-a conturat tot mai mult în ultimul an la nivel global şi există deja angajatori din România care au decis să treacă permanent la acest sistem în care echipa lucrează parţial de la birou şi restul de acasă. Aproape 35% dintre angajaţii care au participat la un sondaj recent

STUDIU: Cele mai frecvente probleme cu care s-au confruntat antreprenorii în 2020: scăderea comenzilor, teama angajaţilor privind sănătatea şi gestionarea eficientă a costurilor
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: Cele mai frecvente probleme cu care s-au confruntat antreprenorii în 2020: scăderea comenzilor, teama angajaţilor privind sănătatea şi gestionarea eficientă a costurilor

Banca Comercială Română (BCR) a prezentat rezultatele unui studiu dedicat programului IMM Invest, care expune efectele pandemiei asupra derulării activităţii şi provocările cu care s-au confruntat IMM-urile, dar şi impactul accesării creditelor pentru capitalul de lucru şi a celor pentru investiţii.

Angajaţii unui depozit al Amazon din Alabama au votat împotriva înfiinţării unui sindicat, cu o marjă de peste 2 la 1
Piețe financiareMoney.ro

Angajaţii unui depozit al Amazon din Alabama au votat împotriva înfiinţării unui sindicat, cu o marjă de peste 2 la 1

unui sindicat şi 738 de voturi pentru. Pentru ca iniţiativă să aibă succes era nevoie de o majoritate simplă. Ambele părţi au dreptul de a contesta eligibilitatea buletinelor de vot individuale şi a procesului de campanie, dar un oficial implicat în numărarea buletinelor de vot a afirmat în cadrul

SONDAJ: 16% dintre angajaţi spun că s-au vaccinat deja împotriva Covid-19 şi 37% urmează în perioada următoare. Există şi categoria celor care consideră că principalii beneficiari ai campaniei de vaccinare sunt producătorii vaccinurilor

”Speriaţi de gândul că s-ar putea infecta, 37,1% dintre angajaţii români care au participat la un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs declară că se vor vaccina împotriva Covid-19, în timp ce 16,4% spun că s-au imunizat deja cu unul din serurile anti-Covid. Întoarcerea la o viaţă norma

Florin Cîţu: Fac apel la cei din HoReCa să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor din acest sector
Piețe financiareMoney.ro

Florin Cîţu: Fac apel la cei din HoReCa să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor din acest sector

„Aşa cum am făcut apel la autorităţile locale, la aleşii locali, chiar şi la biserică, aş vrea să fac un apel şi la mediul privat şi la antreprenori să susţină campania de vaccinare. În discuţia pe care am avut-o ieri cu HoReCa am spus foarte clar şi au fost de acord cei din sector să ajute la vacci

Edenred estimează adopția în număr mare a soluției Edenred Cadou ca beneficiu de Paște pentru angajați
ActualitateMihai Voican

Edenred estimează adopția în număr mare a soluției Edenred Cadou ca beneficiu de Paște pentru angajați

Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Legea Kurzarbeit va aduce o gură de oxigen extrem de importantă în economie. Măsura ar putea readuce în activitate în jur de 500.000 de angajaţi
Piețe financiareMoney.ro

Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Legea Kurzarbeit va aduce o gură de oxigen extrem de importantă în economie. Măsura ar putea readuce în activitate în jur de 500.000 de angajaţi

“Din estimările Guvernului este de aşteptat ca 60.000 de companii din sectoarele extrem de afectate de criză, cum sunt industriile ospitalităţii şi a evenimentelor, cultura şi sportul, să poată menţine sau readuce în activitate cu timp parţial de muncă în jur de 500.000 de angajaţi. Impactul va fi c

ANALIZĂ: Pandemia a remodelat industria de beneficii în 2020. Angajaţii au ales beneficii digitale şi soluţii care le oferă un plus de siguranţă. Topul celor mai dorite beneficii în 2020: tichete de masă, cadouri, turism, servicii medicale şi pensii private

"Pandemia a remodelat industria beneficiilor în 2020, un an de schimbări radicale pe toate planurile, cu impact în business şi în viaţa personală. Companiile şi angajaţii au trebuit să se adapteze la munca la distanţă şi la o cerere mare de beneficii digitale care se potrivesc unui nou set de nevoi

Sindicat al angajaţilor de la metrou: Domnule Câţu, ca prim ministru ai obligaţia să asiguri bună funcţionare a metroului, şi tu, şi Drulă/ Sunteţi, alături de Drulă, autorul moral al eventualelor, viitoare incidente grave la metrou

"Domnule Câţu, ca prim ministru ai obligaţia să asiguri bună funcţionare a metroului, şi tu, şi Drulă. Prin legea bugetului impuneţi un buget la Metrorex care va conduce la accidente si incidente grave. Sunteţi aşa de cinici. căci doriţi să faceţi asta prind semnătura celor impuşi în C A. Domnule Pr

Sindicat al angajaţilor de la metrou: Domnule Cîţu, ca prim ministru ai obligaţia să asiguri bună funcţionare a metroului, şi tu, şi Drulă/ Sunteţi, alături de Drulă, autorul moral al eventualelor, viitoare incidente grave la metrou

CTP dezlănțuit: Angajații la metrou au fost dintotdeauna favorizați salarial. Au salarii mult peste media națională
ActualitateCatalina Mares

CTP dezlănțuit: Angajații la metrou au fost dintotdeauna favorizați salarial. Au salarii mult peste media națională

Microsoft: În luna februarie a acestui an au fost trimise cu peste 40 de miliarde de e-mailuri mai mult faţă de februarie 2020. Peste 40% din angajaţi se gândesc să-şi schimbe locul de muncă
Piețe financiareMoney.ro

Microsoft: În luna februarie a acestui an au fost trimise cu peste 40 de miliarde de e-mailuri mai mult faţă de februarie 2020. Peste 40% din angajaţi se gândesc să-şi schimbe locul de muncă

Raportul anual Work Trend Index al Microsoft dezvăluie şapte tendinţe privind modelul de lucru hibrid cu care fiecare lider de afaceri ar trebui să fie la curent, pe măsură ce intrăm în această nouă eră a muncii. Raportul indică faptul că managerii ar trebui să reziste tentaţiei de a vedea modelul

Ministerul Finanţelor: Facilitatea care permite angajatorilor să deducă din impozit cheltuielile pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor este discriminatorie
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Finanţelor: Facilitatea care permite angajatorilor să deducă din impozit cheltuielile pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor este discriminatorie

” Ministerul explică într-un comunicat, referitor la proiectul de modificare a Legii 238/2020, care introduce facilităţi fiscale în domeniul impozitului pe profit şi al impozitului pe venit, că, în practicã, aşa cum au semnalat atât contribuabilii interesaţi/organizaţiile profesionale in

STUDIU: 45% din angajaţii industriei jocurilor de noroc vor să se vaccineze anti-Covid, iar 33% sunt reticenţi la vaccinare. Scepticii spun că nu au încredere în autorităţi şi în companiile farmaceutice
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: 45% din angajaţii industriei jocurilor de noroc vor să se vaccineze anti-Covid, iar 33% sunt reticenţi la vaccinare. Scepticii spun că nu au încredere în autorităţi şi în companiile farmaceutice

"Un studiu derulat de IRES – la comanda industriei jocurilor de noroc din România – scoate în evidenţă că 45% din respondenţi vor să se vaccineze,  33% sunt  reticenţi la vaccinare, iar 22% nu s-au hotărât până la momentul desfăşurării sondajului. Dintre cele 3 vaccinuri folosite, 1 din 3

Studiu: Peste jumătate dintre români îşi doresc să lucreze în mediul privat. Doar unul din trei angajaţi români ar dori să lucreze la stat în viitorul apropiat
Piețe financiareMoney.ro

Studiu: Peste jumătate dintre români îşi doresc să lucreze în mediul privat. Doar unul din trei angajaţi români ar dori să lucreze la stat în viitorul apropiat

Sondajul BestJobs a fost realizat în perioada 15 februarie - 10 martie 2021, pe un eşantion de 1.240 de utilizatori de internet.   Sub 5% dintre respondenţi au declarat că îşi doresc să lucreze în propria companie, iar 7% sunt indecişi.   Pentru opt din zece respondenţi, stabilitatea

O firmă din Sibiu îşi constrânge angajaţii să se vaccineze anti-COVID
ActualitateAlice Drăghici

O firmă din Sibiu îşi constrânge angajaţii să se vaccineze anti-COVID

Raportul controlului la Metrorex: 87% din cheltuielile cu salariile în 2020 au fost sporuri. Toţi angajaţii au primit spor de metrou. Compania a achitat facturi sindicatului de peste 4 milioane lei. Este propusă sesizarea organelor de urmărire penală

Raportul corpului de control mai arată că Metrorex a achitat facturi sindicatului (Uniunea Sindicatul Liber Metrou - USLM) de peste 4 milioane lei, fără a fi încheiat un contract în acest sens. Astfel, Metrorex a plătit către Metrorex facturi de 2,24 milioane lei în 2019 şi de 1,9 milioane lei în 20

RAPORT: O treime dintre angajaţi iau în considerare schimbarea locurilor de muncă în urma pandemiei
Piețe financiareMoney.ro

RAPORT: O treime dintre angajaţi iau în considerare schimbarea locurilor de muncă în urma pandemiei

"Având în vedere pandemia globală COVID-19, 35% dintre angajaţi se gândesc să treacă la un nou loc de muncă în următoarele 12 luni", arată raportul Kaspersky "Securing the Future of Work". Principalele două motive pe care oamenii le-au invocat pentru această schimbare legată de carieră sunt atât na

Percheziții la Opera din Iași și la locuințele unor angajați! Managerul Beatrice Rancea dusă la audieri - acuzații grave
ActualitateAlice Drăghici

Percheziții la Opera din Iași și la locuințele unor angajați! Managerul Beatrice Rancea dusă la audieri - acuzații grave

Uber a pierdut un proces major în Marea Britanie, Curtea Supremă confirmând că şoferii companiei sunt angajaţi, nu contractori independenţi
Piețe financiareMoney.ro

Uber a pierdut un proces major în Marea Britanie, Curtea Supremă confirmând că şoferii companiei sunt angajaţi, nu contractori independenţi

Judecătorii au votat în unanimitate respingerea unui apel al Uber împotriva acestei decizii, care ar putea avea implicaţii uriaşe pentru afacerile companiei în Marea Britanie, precum şi pe ansamblul serviciilor la cerere (gig economy), transmite Reuters. Verdictul de vineri reprezintă înceierea unu

NICUȘOR DAN, decizie CRUCIALĂ pentru mulți dintre angajații din București
ActualitateMihai Voican

NICUȘOR DAN, decizie CRUCIALĂ pentru mulți dintre angajații din București

SONDAJ: 60% dintre angajaţi şi 77% dintre angajatori se aşteaptă să continue să lucreze complet sau parţial de la distanţă după pandemie
Piețe financiareMoney.ro

SONDAJ: 60% dintre angajaţi şi 77% dintre angajatori se aşteaptă să continue să lucreze complet sau parţial de la distanţă după pandemie

"Pandemia Covid-19 va transforma permanent modul în care muncim, spun angajaţii şi angajatorii din Europa Centrală şi de Est, în sondajul  intitulat New Ways of Working - Smart Work , realizat de către Boston Consulting Group (BCG), aducând autonomia angajaţilor şi abilităţile de conducere cor

Jaguar Land Rover îşi va reduce forţa de muncă cu 2.000 de angajaţi, la nivel global
Piețe financiareMoney.ro

Jaguar Land Rover îşi va reduce forţa de muncă cu 2.000 de angajaţi, la nivel global

”În prezent are loc o evaluare completă a organizaţiei Jaguar Land Rover. Anticipăm o reducere netă a forţei de muncă salarizate la nivel global de aproximativ 2.000 de persoane, în următorul an financiar”, arată un comunicat al companiei. Compania a adăugat că evaluarea organizaţiei nu are impact

Angajați de la Apele Române au muncit la ferma familiei fostului ministru Costel Alexe (PNL)
PoliticAlice Drăghici

Angajați de la Apele Române au muncit la ferma familiei fostului ministru Costel Alexe (PNL)

Preşedintele din Marea Britanie al firmei de audit KPMG a demisionat după ce a spus angajaţilor să nu se mai plângă din cauza pandemiei
Piețe financiareMoney.ro

Preşedintele din Marea Britanie al firmei de audit KPMG a demisionat după ce a spus angajaţilor să nu se mai plângă din cauza pandemiei

Într-o înregistrare video a şedinţei, publicată de Daily Mail, Bill Michael poate fi văzut spunând angajaţilor că ”se află într-un sector foarte norocos” şi că”nu puteţi juca rolul de victimă dacă nu sunteţi bolnavi şi sper că nu sunteţi bolnavi...Şi dacă nu sunteţi, preluaţi controlul asdupra vieţi

Bloomberg News concediază mai mulţi angajaţi, inclusiv redactori care lucrează pentru companie de câteva decenii - presă
Piețe financiareMoney.ro

Bloomberg News concediază mai mulţi angajaţi, inclusiv redactori care lucrează pentru companie de câteva decenii - presă

Aparent, compania doreşte să angajeze oameni mai tineri, într-o campanie de restructurare a sa. Aproximativ 90 de angajaţi sunt afectaţi de decizie, potrivit unei surse, ceea ce reprezintă mai puţin de 3% din totalul echipei editoriale şi de documentare. Bloomberg LP are în total aproximativ 20.000

Studiu BestJobs: 3 angajaţi din 5 îşi doresc să continue munca într-un sistem hibrid şi să îmbine activitatea de la distanţă cu prezenţa la birou
Piețe financiareMoney.ro

Studiu BestJobs: 3 angajaţi din 5 îşi doresc să continue munca într-un sistem hibrid şi să îmbine activitatea de la distanţă cu prezenţa la birou

”Înainte de debutul pandemiei, peste 81% dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs lucrau de la birou - numai de la birou (61%) sau în cea mai mare parte a timpului de la birou (20%) -, dar odată ce au experimentat şi munca remote au constatat că nu mai pierd timp cu deplasarea zilnică (6

Al doilea mare producător de carne de porc, sub ancheta DNA. Vizaţi sunt şi angajaţi ANSVSA
ActualitateMoney.ro

Al doilea mare producător de carne de porc, sub ancheta DNA. Vizaţi sunt şi angajaţi ANSVSA

ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele - inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene - pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor  infracţiuni de corupţie şi de

Dan M. Costescu, CFR Călători: Vârsta medie a angajaţilor a scăzut de la 53 la 49 de ani după restructurarea începută în 2020, iar cheltuielile salariale în cadrul bugetului au scăzut de la aproape 40% la 35%. Luăm în calcul să lansăm şcoli de personal

”Am văzut această criză de personal acum 10-15 ani în vestul Europei la companiile cu care am lucrat şi am realizat atunci ca nici România nu va fi ocolită. Era doar o problemă de timp. Într-adevăr, undeva în 2016 vârsta medie a sărit de 50 de ani şi în lipsa unor măsuri, a crescut an de an. La CFR