AcasăEticheteAprobare

Tag: aprobare

Rovana Plumb: Am aprobat lucrările de explorare a gazelor de șist

Potrivit Rovanei Plumb, din punct de vedere tehnic orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele privind protecţia mediului.   "Atât timp cât, în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România, nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al...

Socialiștii legalizează căsătoriile gay

Primul articol a fost adoptat fără modificări faţă de prima lectură în cadrul Adunării Naţionale (AN). Acest vot devine, astfel, definitiv, cu excepţia situaţiei în care proiectul de lege este respins la finalul examinării sale în Camera superioară a Parlamentului francez.   Articolul nu va fi...

Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei

Ei au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu.   Proiectul a fost adoptat cu 103 de voturi "pentru", 28 "împotrivă" şi trei abţineri.   Potrivit unui amendament propus de...

Budapesta a aprobat modificarea Constituţiei. CE susţine că democraţia şi statul de drept sunt ameninţate

Modificarea a fost adoptată cu 265 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 33 abţineri de legislativul monocameral, în care partidul de guvernământ conservator Fidesz deţine o majoritate de două treimi. Deputaţii Partidului Socialist Ungar (MSZP), principala formaţiune de opoziţie, au anunţat înainte de vot...

Parlamentul bulgar a aprobat demisia Guvernului Borisov

Propunerea a fost sprijinită de 209 parlamentari, 5 au fost împotrivă şi un deputat s-a abţinut.   Conform Constituţiei, după adoptarea demisiei Cabinetului urmează ca cel mai mare partid GERB să primească un nou mandat pentru formarea unui guvern. Premierul demisionar Boiko Borisov a anunţat deja...

Guvernul a aprobat strategia CFR Marfă

El a precizat că procentul acţiunilor care vor fi vândute va fi stabilit în urma testului investitorului prudent, dar se va situa cu siguranţă peste 50% din totalul titlurilor deţinute de stat.   "Dorinţa şi propunerea noastră este să fie cât mai puţin peste 50%, pentru...