AcasăEticheteCastigul salarial mediu net

Tag: castigul salarial mediu net

Câştigul salarial mediu net pe economie a ajuns la 1.740 lei

Pe de altă parte, câştigul salarial mediu brut s-a diminuat, în ianuarie 2015 comparativ cu decembrie 2014, cu 6,7%, până la 2.408 lei.Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.594 lei),...

Statul are grijă de copiii lui: Leafa funcţionarului a revenit peste nivelul din iunie 2010

Tăierea cu 25% a salariului bugetarilor a fost neutralizată, însă numai în cazul funcţionarilor publici şi angajaţilor din apărare. În fapt, e vorba chiar de o uşoară creştere. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS) în iunie 2010, câştigul salarial net din administraţie era de 1.931...

Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în septembrie, până la 1.359 lei

"Cu toate că nivelul câştigului salarial mediu brut şi net în luna septembrie este mai mare cu puţin decât în luna anterioară, este, cu excepţia lunilor februarie şi mai, sub nivelul celorlalte luni ale anului 2009", potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică...

Câştigul salarial mediu net a crescut în iulie cu 0,8%, până la 1.390 lei (video)

În iunie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 1,7% (23 lei) faţă de luna mai, până la 1.379 lei.Ritmul anual de creştere a câştigurilor salariale a coborât la 6,3%, de la 8,3% în iunie, însă se menţine peste indicele anual al preţurilor de consum,...

Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 0,4%, până la 1.408 lei

Evoluţia veniturilor de natură salarială în aprilie 2009 a fost una pozitivă, în ciuda crizei economice. Salariul mediu net de 1408 lei este mai mare cu 0,4% faţă de luna precedentă şi cu 9,8% mai mare decât în aprilie 2008. Corectat însă cu rata inflaţiei,...