Subiect
Centrala
1554 articole — pagina 2 din 16
Economia franceză se poate redresa de abia în 2025. Previziunile făcute de Banca Centrală a Franței
ELCEN: Furnizarea agentului termic din CET Grozăveşti, sistată din cauza unor lucrări pentru remedierea unei fisuri/ Centrala va reveni la parametri normali de funcţionare în cursul serii
”ELCEN anunţă că, luni, 11 decembrie, se desfăşoară în incinta CET Grozăveşti lucrări de remediere a unei fisuri produse anterior pe o conductă de termoficare din incinta centralei, acţiune ce impune sistarea completă a furnizării agentului termic din CET Grozăveşti pentru o durată de timp de aproxi
Burduja cere finalizarea lucrărilor la hidrocentrala de la Paşcani, lucrări începute în 1985. De câți bani ar mai fi nevoie
”Sunt astăzi la amenajarea Hidroenergetica de la Paşcani, un alt proiect început înainte de 1989, în anul de graţie 1985. Proiectul de aici, acest lac de acumulare în devenire este la un grad de realizare de 80 la sută, urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de metri cubi de apă. Sunt lângă
MInistrul Energiei a anunţat că, până în 2032,va fi arsă huilă la termocentrala Paroşeni şi această nu va fi închisă până atunci
Ministrul Energiei a fost întrebat duminică, la Prima News, dacă va fi închisă şi ultima centrală pe cărbune din Valea Jiului, cea la Paroşeni. “Termocentrala Paroşeni este una dintre cele mai moderne termocentrale din România. E modernizată cu fonduri japoneze. Acolo se arde huilă. Huila vine din
La o zi după ce au montat-o, centrala le-a adus sfârşitul. Soţ şi soţie, morţi sub dărâmături, după o explozie care le-a pus casa la pământ, în Olt
Noapte de groază la Zaporojie. Centrala ucraineană a fost la un pas de un accident nuclear
Companie de consultanţă: Prin proiectul Sistemului de Garanţie-Returnare, România va putea recicla cu până la 80% mai mult şi va deveni un model de economie circulară în Europa Centrală şi de Est
”România poate obţine un avans de reciclare cu până la 80% în următorii ani, prin implementarea şi funcţionarea corespunzătoare a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), atingând astfel ţintele impuse de Uniunea Europeană şi devenind lider în economia circulară în Europa Centrală şi de Est”, potrivi
Banca centrală a Turciei a majorat dobânda cheie peste aşteptări, cu 5 puncte procentuale, la 40%
Măsura a fost văzută ca o continuare a încercării băncii de a combate inflaţia ridicată şi deprecierea lirei turceşti. Inflaţia din ţară a ajuns la 61% în octombrie. Lira s-a tranzacţionat la 28,766 unităţi pentru un dolar în urma ştirilor, fiind puţin mai puternică faţă de dolarul american. Timo
O centrală nucleară din Rusia s-a oprit
Agenţia Rosenergoatom, care administrează centralele nucleare din Rusia, a declarat că nu este clar ce a cauzat ruperea paletelor, ceea ce a forţat, duminică, oprirea unei unităţi de la centrala nucleară din regiunea Leningrad, aflată la vest de Sankt Petersburg. "Principalul lucru acum este să înţ
Companiile de apărare din Europa Centrală urmăresc oportunităţi pentru contracte în Africa
Deşi acum fac parte din NATO, foştii membri ai Tratatului de la Varşovia, cum ar fi Republica Cehă, pe atunci parte a Cehoslovaciei, au livrat constant arme ţărilor africane în timpul erei comuniste şi, prin urmare, sunt bine plasate pentru a menţine sau a îmbunătăţi aceste sisteme. ”Cele mai bune
Ameninţată de o erupţie vulcanică, Islanda construieşte un zid pentru a-şi proteja centrala electrică geotermală
Oficialii speră să protejeze centrala Svartsengi, în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că o erupţie vulcanică ar putea fi iminentă. Aproape 800 de cutremure au fost înregistrate în peninsula Reykjanes, în apropiere de capitala Reykjavik. Un dig mare este în curs de construcţie pentru a devia e
Banca centrală a Rusiei a majorat vineri dobânda de referinţă peste aşteptări, cu 2 puncte procentuale, la 15%
Banca centrală a majorat acum dobânzile cu 7,5 puncte procentuale, din iulie, inclusiv o majorare de urgenţă, neprogramată, în august, când rubla a scăzut la peste 100 unităţi pentru un dolar, iar Kremlinul a cerut o politică monetară mai strictă. ”Presiunile inflaţioniste actuale au crescut semnif
Alertă cu bombă, la termocentrala de la Rovinari/ Alarma s-a dovedit a fi falsă/ Apelantul era băut
O persoană a anunţat, vineri seară, autorităţile din judeţul Gorj despre faptul că în localitatea Rovinari, în zona termocentralei, a fost amplasată o bombă. În judeţ au fost luate măsurile specifice în astfel de situaţii, iar verificările făcute au arătat că a fost vorba despre o alarmă falsă. &nb
Banca centrală a Turciei a majorat joi rata cheie a dobânzii de la 30% la 35%, pentru a limita creşterea preţurilor
Măsura a fost conformă cu aşteptările economiştilor chestionaţi de Reuters. Banca centrală a declarat că creşterile preţurilor au fost mai puternice decât se aştepta în trimestrul al treilea, iar înăsprirea politicii monetare este necesară pentru a ancora aşteptările inflaţioniste şi pentru ”a cont
Investiţiile hoteliere în Polonia, Cehia, România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia au totalizat 464 milioane euro în ultimul an. Piaţa investiţiilor cu spaţii hoteliere din Europa Centrală şi de Est îşi revine, dar trebuie redusă amprenta de carbon - raport
”Activitatea de investiţii hoteliere în regiunea ECE - 6 (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia) a totalizat 464 milioane euro în ultimele 12 luni – iunie 2022 - iunie 2023, în ciuda creşterii notabile a costurilor de finanţare şi a provocărilor economice şi geopolitice în curs.
Centrala nucleară din Slovenia a fost închisă din cauza unei scurgeri în incinta de izolare
"Centrala nucleară de la Krsko a fost oprită astăzi, la ora 05:30 (06.30 ora României), şi a fost plasată în modul de siguranţă reprezentat de aşa-numita stare de aşteptare la cald", a precizat compania. Echipe de experţi au început să lucreze pentru a depista locul scurgerii, a precizat compania,
Banca centrală a Ucrainei va introduce un curs de schimb mai flexibil, de marţi, prima oară de la declanşarea războiului de către Rusia
Guvernatorul Băncii Centrale Andri Pisni a declarat că stabilitatea financiară din Ucraina a urcat la ”un maxim istoric”, permiţând băncii centrale să înceapă să reducă restricţiile din timpul războiului, în încercarea de a ajuta economia şi afacerile. ”În comparaţie cu iulie anul trecut, situaţia
România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, speranţă pentru tratamentul cancerului
”Zi excelentă la OCDE şi veşti la fel de bune! România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, speranţă pentru tratamentul cancerului. Şi poate reporni producţia de apă grea la Drobeta-Turnu Severin. Ambele cu sprijin canadian: astăzi Nuclearelectrica a semnat un memorandum cu Ontar
TeraPlast SA primeşte circa 5,5 milioane lei prin PNRR pentru o centrală fotovoltaică nouă
Termenul estimat de finalizare a proiectului este 30 iunie 2024. Noua centrală fotovoltaică va fi compusă din peste 8.000 de panouri. ”TeraPlast SA a semnat contractul de finanţare pentru un sprijin financiar de circa 5,5 milioane lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă („PNRR
Apele reziduale de la centrala nucleară Fukushima au început să fie eliberate în ocean
China este "extrem de îngrijorată de riscul de contaminare radioactivă prezentat de produsele alimentare şi agricole din Japonia", a declarat biroul vamal într-un comunicat. Guvernul japonez a aprobat acest plan în urmă cu doi ani, iar luna trecută a primit undă verde din partea organismului de sup
Chimcomplex Borzeşti va construi o centrală în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz de 108 MW în Râmnicu Vâlcea, investiţie de 689,39 milioane lei
”Chimcomplex S.A Borzeşti, cu sediul în str. Industriilor, nr. 3, Oneşti, jud. Bacău a semnat contractul de finanţare şi este în curs de implementare a etapei a doua pentru proiectul “Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Rm. Vâlcea”, cofinanţat, prin
Protest faţă de disponibilizări la Poşta Română / Poşta Română: Afectaţi, aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală, inclusiv “pile” politice ori situaţii de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă funcţii de conducere
Un miting de protest s-a desfăşurat luni în faţa sediului central al Poştei Române, motivele fiind situaţia economică precară în care se află Compania Naţională Poşta Română şi procesul de disponibilizare colectivă anunţat la nivelul acesteia. În replică, reprezentanţii Poştei Române au transmis că
Hidroelectrica a investit 20,8 milioane lei în modernizarea şi reabilitarea unor echipamente la hidrocentrala Tismana Subteran
”Hidroelectrica a semnat alături de firma prestatoare recepţia punerii în funcţiune a instalaţiilor aferente hidroagregatului numărul 2 (HA2) al centralei hidroelectrice Tismana Subteran. Lucrările – fac parte dintr-un contract cu mai multe obiective, a cărui valoare totală se ridică la 20,8 milioan
Locul I pe naţiuni pentru România, la Olimpiada de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală 2023
Rusia majorează sensibil rata dobânzii
Şedinţa extraordinară privind dobânda a avut loc după ce luni rubla s-a prăbuşit, ajungând să valoreze mai puţin de un cent dintr-un dolar, trasă în jos de impactul sancţiunilor occidentale asupra balanţei comerciale a Rusiei şi d creşterea cheltuielilor militare. Consilierul economic al preşedinte
Banca centrală din Argentina a devalorizat peso şi a majorat dobânda cheie, după victoria în alegerile primare a libertarianului Javier Milei
Măsurile sunt o încercare a guvernului de a calma pieţele în urma victoriei surprinzătoare a congresmanului argentinian, care i-a conferit cea mai mare cotă de voturi la alegerile primare prezidenţiale din ţară, de aproximativ 30%, depăşind cu mult previziunile. Pieţele pariau pe rezultate favorabi
Ministrul Energiei anunţă că gradul de finalizare a lucrărilor la Hidrocentrala Dumitra este de 96%, o investiţie începută în 2003 şi blocată în 2017 / Burduja: Cineva a avut acest interes şi vom vedea exact cine şi de ce
„Hidrocentrala Dumitra, Râul Jiu. 170 de milioane euro cheltuiţi de statul român. Grad de finalizare a lucrărilor: 96%. Investiţie începută în 2003, blocată din 2017 din cauza avizelor de mediu şi hotărârilor instanţelor. Cineva a avut acest interes şi vom vedea exact cine şi de ce. Ca ministru al E
Analiză Reuters: Producătorii de arme din Europa Centrală caută soluţii pentru a face faţă cererii puternice declanşată de războiul din Ucraina
Confruntaţi cu unele dintre cele mai strânse pieţe ale muncii din Europa, producătorii de arme din Polonia şi Republica Cehă lansează sau extind programe de recrutare şi formare de noi lucrători, după ce războiul din Ucraina a determinat o creştere a cererii pentru producţiile lor. Industria armame
Ministrul Energiei Sebastian Burduja anunţă reînceperea lucrărilor la centrala pe gaz de la Iernut
„Reîncep lucrările la cel mai aşteptat proiect energetic în execuţie: centrala de la Iernut. Ieri Romgaz a dat ordinul de reîncepere a lucrărilor la centrala pe gaz de la Iernut. Este cel mai aşteptat proiect de producţie a energiei electrice din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiţii
Banca Centrală Europeană a majorat dobânda cheie. Inflația ar putea crește din nou
Măsura completează un an întreg de majorări consecutive ale ratelor dobânzilor din zona euro, după ce BCE aa început campania pentru a combate inflaţia ridicată, în iulie anul trecut. ”Inflaţia continuă să scadă, dar este aşteaptată totuşi să rămână prea ridicată pentru prea mult timp”, a declarat
Banca Centrală Europeană majorează dobânda de referinţă
Ministrul Cercetării: Am agreat împreună cu directoarea Băncii Mondiale pe Europa şi Asia Centrală un parteneriat pentru dezvoltarea inovării, cercetării şi a serviciilor publice digitale din România
„Parteneriat cu Banca Mondială pentru dezvoltarea inovării, cercetării şi a serviciilor publice digitale din România. Am agreat împreună cu doamna Anna Akhalkatsi, directoarea Băncii Mondiale pe Europa şi Asia Centrală, un parteneriat prin care România poate atinge ţintele pe care şi le-a propus”, a
Câți metri pătrați poate încălzi o centrală de 20 kw
Banca centrală a Turciei şi-a majorat joi dobânda de referinţă cu 2,50 puncte procentuale, până la 17,5%
”Înăsprirea politicii monetare va fi întărită în continuare atât cât va fi necesar, în timp util şi gradual, până când se va obţine o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţiei”, a spus banca într-un comunicat, după decizia sa privind rata dobânzii. Lira turcească a scăzut cu aproximativ
Companiile Parapet şi Blue Line Energy au finalizat primul proiect hibrid de producere a energiei din surse regenerabile din ţară, în Tulcea, o centrală fotovoltaică de 1,1 MW, instalată în incinta unui parc eolian de peste 6 MW
”Parapet, companie de construcţii în sectorul energiei solare cu sedii la Cluj-Napoca şi Nurnberg, şi Blue Line Energy, producător de energie din surse regenerabile şi deţinător de licenţă ESRE începând cu anul 2007, anunţă finalizarea construcţiei unei centrale fotovoltaice de 1,1 MW, instalată în
Se dă alerta în toată România! Ce se întâmplă dacă explodează centrala nucleară de la Zaporojie
Ministrul Mediului despre un posibil accident radioactiv la Centrala Zaporojie: Există staţii de monitorizare pentru radiaţii, cu siguranţă vom afla foarte repede
DS Private Equity va investi 75 de milioane de euro în RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, pentru a dezvolta Centrala SMR de la Doiceşti
”DS Private Equity (DSPE) a semnat Acordul de tip Term sheet cu Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), acţionarii RoPower, compania de proiect ce dezvoltă Centrala SMR (Reactoare Molulare Mici) din Doiceşti, România, cu intenţia de a investi 75 milioane de Euro pentru d
AIEA dă voie Japoniei să deverseze în ocean apa radioactivă de la centrala Fukushima. Ce înseamnă că apa a fost tratată şi ce spune Tokyo pentru a-şi linişti vecinii îngrijoraţi. China: Japonia trebuie să suporte toate consecinţele
După o analiză de doi ani, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că planurile Japoniei sunt în conformitate cu standardele de siguranţă la nivel mondial şi că acestea vor avea un "impact radiologic neglijabil asupra oamenilor şi mediului". "Aceasta este o seară foarte spec
Fondul European de Investiţii investeşte 25 milioane euro în Radix Ventures, fondul de capital de risc specializat pe deep tech în Europa Centrală şi de Est
”Fondul European de Investiţii (FEI) – susţinut de programul InvestEU – investeşte 25 milioane euro în Radix Ventures, un fond de capital de risc axat pe tehnologii emergente (deep tech) din ECE, pentru a diminua discrepanţa de finanţare pentru fondatorii de start-up-uri deep tech din această regiun
Coroana Suediei a atins joi un nou minim record, după ce banca centrală a ţării a majorat dobânzile şi a minimizat posibilitatea intervenţiilor pe piaţă
Moneda suedeză a scăzut joi la 0,0844 coroane pentru un euro joi, după ce Riksbank a anunţat că va majora ratele dobânzilor cu 0,25 de puncte procentuale. Coroana a coborât, de asemenea, şi faţă de dolarul american. Dobânda de politică monetară se situează acum la 3,75%, iar cifra este în conformit
Ryanair se aşteaptă ca numărul de pasageri din Europa Centrală şi de Est să crească cu cel puţin 50% în următorul deceniu
Cel mai mare transportator aerian low-cost din Europa a comandat până la 300 de avioane Boeing, deoarece încearcă să profite de revenirea traficului aerian în urma pandemiei de Covid-19, iar compania consideră că există cerere pentru noi rute în Europa de Est. ”Vrem să ne concentrăm foarte mult pe
Banca centrală a Turciei a majorat joi dobânda cheie a ţării, aproape dublând-o la 15%, într-o schimbare majoră de politică
Banca a spus că va exista o înăsprire treptată a politicii monetare, până când valoarea inflaţiei din ţară se va îmbunătăţi. Creşterea uriaşă a dobânzii, de 6,5 puncte procentuale, este prima efectuată în ţară din martie 2021, dar este sub aşteptările analiştilor, privind o creştere cu 11,5 puncte
Cushman & Wakefield: Europa Centrală şi de Est beneficiază de relocarea activităţilor de producţie din Asia, apărând oportunităţi şi pentru piaţa de logistică şi industrială din România
”Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, beneficiază de relocarea activităţilor de producţie din pieţe mai îndepărtate, precum cele din Asia, mai aproape de consumatori, mai ales datorită costurilor semnificativ mai reduse faţă de Europa de Vest, în special cele cu forţa de muncă. Sectoarele ch
Banca Centrală Europeană majorează rata dobânzii la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani, în timp ce economia zonei euro se poticneşte
BCE a majorat pentru a opta oară consecutiv rata dobânzii cheie - cea pe care băncile o plătesc pentru a plasa numerar în siguranţă la banca centrală - cu 25 de puncte procentuale, până la 3,5%, cel mai ridicat nivel din 2001 încoace. Banca centrală a celor 20 de ţări care au adoptat moneda euro sp
Ministrul Energiei, vizită la Centrala de la Iernut / Virgil Popescu: Centrala va fi finalizată în trimestrul 4 – 2024
”Astăzi am făcut o vizită de lucru la Centrala de la Iernut alături de CEO Romgaz Răzvan Popescu şi preşedintele ANRE George Niculescu. Centrala de la Iernut va fi finalizată în trimestrul 4 – 2024”, a transmis, joi, ministrul Energiei. Virgil Popescu a precizat că, la sfârşitul lunii aprilie. Romg
Dezastru în Ucraina! Centrala Hidroelectrică Kahovka este „complet distrusă”
”Centrala nu poate fi restaurată. Ea este complet distrusă. Structura hidraulică este pe cale să fie lută” de apă, declară la televiziunea ucraineană Sîrota. În total 24 de localităţi au fost inundate, a anunţat ministrul ucrainean de Interne Igor Klimenko. Potrivit ministrului, ”aproximativ 1.000
Motivele care te conving să achiziționezi o centrală pe peleți
Banca centrală a Rusiei: Sancţiunile şi presiunile asupra băncilor străine afectează piaţa valutară a ţării
Sancţiunile occidentale asupra Moscovei din cauza acţiunilor sale în Ucraina au redus utilizarea dolarilor şi euro, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a decontărilor în valute pe care Rusia le consideră ”prietenoase” – cele ale ţărilor care nu au impus sancţiuni. Dar această creştere, condus
Banca americană EXIM a emis o scrisoare de interes pentru un potenţial sprijin de până la 99 de milioane de dolari către RoPower Nuclear SA pentru prima centrală cu reactoare modulare mici din România / Sprijinul total ajunge la 275 de milioane de dolari
Împreună cu manifestările de interes din partea partenerilor publici şi privaţi din Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite, sprijinul iniţial pentru proiect însumează până la 275 de milioane de dolari, potrivit unui fact sheet publicat de Casa Albă, referitor la Parteneriatul pentru infr
Xi Jinping îndeamnă, la summitul China-Asia Centrală, la ”exploatarea deplină” a posibilităţilor de cooperare şi îndeamnă cinci foste republici sovietice să se opună amestecului extern şi unor încercări de instigare la ”revoluţii colorate”
Xi Jinping şi-a îndemnat omologii ”să exploateze deplin posibilităţile cooperării tradiţionale în domeniul economiei, comerţului, capacităţii industriale, energetice şi de transport”, potrivit unui fragment din acest discurs, furnizat de agenţia chineză de presă de stat China Nouă. El a subliniat
Rusia vrea să evacueze mii de muncitori de la centrala nucleară Zaporojie, ceea ce ar periclita menţinerea siguranţei uzinei, avertizează compania ucraineană Energoatom
Săptămâna trecută, şeful organismului ONU de supraveghere a energiei nucleare, Rafael Grossi, a declarat că situaţia din jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, situată în sudul Ucrainei şi ocupată de forţele ruse încă din primele zile ale războiului, a devenit "potenţial periculoasă" dup
<strong>Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie devine din ce în ce mai periculoasă</strong>
Banca Centrală Europeană creşte principalele trei dobânzi cu 0,25 de puncte procentuale şi încetineşte ritmul
Ei iau această decizie în lupta împotriva unei creşteri persistente a preţurilor, care subminează puterea de cumpărare a gospodăriilor şi activitatea economică în zona eruo. ”Viitoarele decizii ale Consiliului Guvernatorilor vor garanta că dobânzile directoare vor fi aduse la niveluri suficient de
ELCEN anunţă că s-a produs un scurtcircuit la staţia de tratare a apei din cadrul CET Bucureşti Sud, iar centrala va reveni la parametri normali de funcţionare în cursul zilei de joi
”Miercuri, 3 mai, un scurtcircuit produs la staţia de tratare a apei din cadrul CET Bucureşti Sud a condus la declanşarea cazanului nr 4 şi a turbinei cu abur nr 3, ceea ce a condus la indisponibilizarea centralei”, a transmis, miercuri seară, ELCEN, într-un comunicat de presă. Sursa citată a preci
Ferrari şi Enel X construiesc o centrală solară lângă pista de testare de la Fiorano
Aşa-numita Comunitate Energetică Ferrari ar trebui să fie finalizată până în decembrie şi este de aşteptat să aibă o capacitate medie anuală de producţie de aproximativ 1.500 de megawaţi oră (MWh). Cetăţenii locali, instituţiile, activităţile comerciale şi fabricile vor putea, de asemenea, să se co
<strong>Avem nevoie de o Bancă Centrală?</strong>
Erdogan, suferind de marţi din cauza unui virus intestinal, reapare istovit la televizor pentru a inaugura prin videoconferinţă, împreună cu Putin, prima centrală nucleară turcească
Putin and Erdogan held telephone talks. This was Erdogan's first appearance in public after a sharp deterioration in his health. At some moment there were rumors that Erdogan had a heart attack. Turkish authorities had to urgently deny the rumors, but they did it so clumsily… — NEXTA (@nexta_tv)
SUA avertizează Rusia să nu se atingă de tehnologia nucleară americană existentă la centrala nucleară Zaporojie - CNN
În scrisoarea datată 17 martie 2023, directorul Biroului pentru politica de neproliferare al Departamentului Energiei, Andrea Ferkile, îi spune directorului general al Rosatom că centrala nucleară Zaporojie din Enerhodar "conţine date tehnice nucleare de origine americană, al căror export este contr
Romgaz s-a împăcat cu Duro Felguera! Centrala de la Iernut va fi finalizată
Centrala pe cogenerare de pe platforma Petromidia, realizată în proporţie de 81%. Investiţia depăşeşte 164 de milioane de dolari
”Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a făcut progrese considerabile în lucrările de punere în funcţiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, ajungând la peste 80% din totalul operaţiunilor, parte din proiectul început în luna mai 2021. Prin Rompetrol Energy, companie
Banca centrală chineză: Prăbuşirea băncii SVB arată impactul majorării rapide a dobânzilor la nivel global
Xuan Changneng, guvernator adjunct al Băncii Populare Chineze, a declarat pentru Forumul Global de Gestionare a Activelor de la Beijing că unele instituţii financiare s-au obişnuit să îşi desfăşoare bilanţurile într-un mediu de volatilitate scăzută a ratei dobânzii şi, ca atare, nu au sensibilitate
Acţiunile Credit Suisse au crescut joi cu până la 32%, după împrumutul de 50 de miliarde de franci elveţieni de la banca centrală
Banca elveţiană, care are probleme financiare, a anunţat miercuri seara că îşi va exercita opţiunea de a se împrumuta de la banca centrală elveţiană în cadrul unei facilităţi de împrumut acoperite şi a unei facilităţi de lichiditate pe termen scurt. Banca Naţională Elveţiană şi Autoritatea Elveţian
Nicolae Ciucă: Viitorul energetic al României arată din ce în ce mai bine. Avem în plan construirea unităţilor 3 şi 4 de la centrala atomo-electrică de la Cernavodă şi retehnologizarea unităţii 1
”Am participat, astăzi, la semnarea unui acord între Transgaz, OMV-Petrom şi Romgaz pentru construirea unui important gazoduct, estimat la 500 milioane euro. Este vorba despre o conductă de 308 km pe direcţia Tuzla-Podişor, care va lega perimetrele de exploatare din largul Mării
Credit Suisse împrumută peste 50 de miliarde de dolari de la Banca Centrală a Elveţiei după ce acţiunile s-au prăbuşit cu 30%
Credit Suisse a declarat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elveţieni (53,7 miliarde de dolari) de la Banca Centrală a Elveţiei. Banca a numit împrumutul o „acţiune decisivă pentru a-şi consolida lichiditatea în mod preventiv”. „Această lichiditate suplimentară ar sprijini afac
Războiul a pus iar în pericol Centrala Nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Instalaţiile de răcire ar putea ceda
UPDATE-”Ne jucăm cu focul”, trage un semnal de alarmă directorul AIEA Rafael Grossi, în urma unui bombardament vizând Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie şi îndeamnă la crearea unei ”zone speciale”
”De fiecare ne jucăm cu focul, iar dacă permitem acestei stuaţii să se prelungească, într-o zi norocul ni se va schimba”, a avertizat el în faţa membrilor Consiliului Guvernatorilor al AIEA, la Viena. Zaporozhye NPP, South Russia (ex-Ukraine) completely loses power for 1st time since November 22,
Banca Centrală a Rusiei prelungeşte restricţiile privind retragerile de valută pentru populaţie şi companii până la 9 septembrie 2023
Banca Rusiei a explicat că menţine restricţiile din cauza sancţiunilor, care interzic instituţiilor financiare ruseşti să cumpere valută în numerar din ţările occidentale. Rosfinmonitoring, autoritatea de supervizare financiară, a argumentat că vede riscuri dacă ar creşte plafonul pentru importuril
Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii companiei Mass Global Energy Rom / La întrevedere a fost prezentat planul de investiţii pentru Termocentrala de la Mintia, în valoare de peste un miliard de euro
În acest sens, vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care vor permite, în acord cu taxonomia europeană, producerea a cel puţin 1500 MW, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă. Prima etapă a investiţiei va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la m
Pentru prima dată în ultimele 4 decenii, Banca Centrală a Germaniei a încheiat anul în pierdere
Dezvoltatorul de spaţii industriale şi logistice CTP şi Enel X România instalează o centrală fotovoltaică de 1,5 MW în parcul industrial CTPark Bucharest
”CTP, cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii industriale şi logistice din România, continuă investiţiile în energie verde prin instalarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 1,5 MW în parcul industrial CTPark Bucharest, amplasat în vestul Bucureştiului. Instalaţia va fi dezvoltat
Banca centrală a Turciei a redus joi dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 8,5%
Măsura, care marchează reluarea unei serii de reduceri ale ratei dobânzii din 2022, în pofida inflaţiei ridicate, estet în conformitate cu aşteptările Reuters şi este cea mai micp rată repo pe o săptămână din ultimii doi ani, potrivit datelor Refinitiv. ”A devenit şi mai important să menţinem condi
Rachetele ruşilor, la un pas să lovească o centrală nucleară. Premierul britanic: Acum este momentul să dublăm sprijinul pentru Ucraina
STUDIU Deloitte: Companiile din România sunt preocupate de încetinirea creşterii economice, somaj şi inflaţia ridicată, dar sunt în general mai optimiste decât cele din Europa Centrală
”Companiile din România sunt preocupate de încetinirea creşterii economice, de creşterea anticipată a şomajului şi de inflaţia ridicată”, potrivit studiului Deloitte CFO Survey Romania 2023, realizat la sfârşitul anului trecut în rândul a peste 120 de directori financiari din ţara noastră. Studiul
Inginer: O clădire s-ar putea consolida, în cel mai optimist scenariu, în doi ani şi jumătate, trei ani/ Obligatoriu fără locatari/ Clădirile în zona centrală, dacă s-ar reconstrui, nu ar mai primi autorizaţie, pentru că nu ar putea respecta regulile în vigoare
Mihai Şercăianu a declarat, luni, la Prima News, că nu există un registru al clădirilor la nivel naţional, în funcţie de tipologia şi vechimea construcţiei. “Se discută foarte mult de acele două mii de clădiri care ar trebui consolidate. Este vârful piramidei. Discutăm la nivelul Bucureştiulu
Cushman & Wakefield Echinox: Volumul tranzacţiilor cu active imobiliare generatoare de venituri a totalizat anul trecut 10,7 miliarde de euro, în creştere cu 6,6%, în Europa Centrală şi de Est / Care a fost situaţia în România
”Volumul tranzacţiilor cu active imobiliare generatoare de venituri – birouri, spaţii de retail, logistice şi industriale şi hoteluri - din Europa Centrală şi de Est a revenit pe creştere anul trecut, evoluţie susţinută mai ales de performanţele înregistrate de România şi Slovacia. România a avut o
Banca centrală a Chinei lansează trei instrumente de creditare pentru a spori sprijinul pentru anumite sectoare ale economiei
Banca Populară a Chinei va crea un instrument de creditare pentru sprijinirea reducerii emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2024 şi va extinde un instrument de creditare pentru promovarea utilizării curate a cărbunelui până la sfârşitul anului 2023, a declarat instituţia într-un comunicat p
Virgil Popescu: Astăzi am făcut o vizită de lucru inopinată la Hidrocentrala Porţile de Fier 1. Am stat de vorbă cu angajaţii şi am cerut o evaluare a condiţiilor de muncă
„Astăzi am făcut o vizită de lucru inopinată la Hidrocentrala Porţile de Fier 1. Am stat de vorbă cu angajaţii şi am cerut o evaluare a condiţiilor de muncă. Astăzi la PF producem 35% din totalul producţiei de energiei electrică al Hidroelectrica”, a scris Virgil Popescu, luni pe Facebook.
Banca Centrală Europeană va mări dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale
”Să vă aşteptaţi să creştem dobânzile cu 0,5 puncte procentuale în februarie şi martie şi să nu terminăm atunci, vor urma mai mulţi paşi în mai şi iunie”, a spus Knot. Într-un interviu separat pentru ziarul italian La Stampa, publicat duminică, Knot a spus că ”este prea devreme pentru a spune” dacă
Preţurile proprietăţilor din Suedia ar putea scădea cu 20% în 2023; banca centrală avertizează în privinţa îndatorării populaţiei
Preţurile caselor în Suedia au crescut destul de predictibil în ultimul deceniu, susţinute de ratele dobânzilor ultra-scăzute, într-un sistem în care aproximativ jumătate din creditele ipotecare ale oamenilor sunt finanţate cu dobânzi variabile, iar multe dintre celelalte cu dobânzi fixe pe termen s
E.ON a construit o centrală fotovoltaică de 1,1 MW pentru compania Transparent Design, cel mai mare procesator de sticlă plană din România, investiţie de aproape 1,6 milioane de euro
Centrala va produce 1.460 MWh de energie electrică pe an. Emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu circa 367 tone pe an. Sistemul va fi suplimentat anul acesta cu încă 230 kWp ”E.ON Energie România şi Transparent Design, cel mai mare procesator de sticlă plană din România, au finalizat recent

NuScale Power şi compania românească RoPower Nuclear anunţă semnarea contractului pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie şi proiectare, pentru prima centrală SMR din România
”NuScale Power, LLC (NuScale) şi compania românească RoPower Nuclear S.A. (RoPower), deţinută în cote egale de Nuclearelectrica SA şi Nova Power & Gas SA, anunta semnarea contractului pentru lucrările de Front-End Engineering and Design (FEED) in data de 28 decembrie 2022, marcând un pas importa
Centrala nucleară de la Kozlodui din Bulgaria a semnat un acord cu Westinghouse Electric Sweden pentru aprovizionarea cu combustibil nuclear
Bulgaria depinde în prezent de combustibilul nuclear rusesc pentru ambele unităţi de 2.000 de megawaţi ale centralei Kozlodui, dar vrea să îşi îmbunătăţească securitatea energetică, în urma invaziei ruse în Ucraina. Centrale produce circa 35% din electricitatea ţării, iar în prezent foloseşte combu
Unele bănci din zona euro ar putea avea dificultăţi să ramburseze banii împrumutaţi de la Banca Centrală Europeană
Băncile aveau până de curând numerar în valoare de 2.100 miliarde de euro (2.210 miliarde de dolari) din operaţiunile de refinanţare pe termen lung ţintite (TLTRO) ale BCE, dar acum le rambursează după ce banca centrală a majorat costurile de împrumut pentru acestea. ”Băncile trebuie să ramburseze
Consiliul Concurenţei a autorizat înfiinţarea unei companii de către Complexul Energetic Oltenia şi Tinmar Energy, pentru a realiza o centrală electrică cu ciclu combinat
”Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care Complexul Energetic Oltenia SA şi Tinmar Energy SA creează împreună o companie pentru a realiza o centrală electrică cu ciclu combinat (Combined Cycle Gas Turbine - CCGT)”, anunţă autoritatea de concurenţă. Compl
Şeful Rezervei Federale a SUA: Banca centrală americană va fi în măsură să reducă dimensiunea majorărilor de dobânzi cel mai devreme luna viitoare
Reluând declaraţiile recente ale altor oficiali ai băncii centrale şi comentariile de la reuniunea din noiembrie a Fed, Powell a spus că vede banca centrală în poziţia de a reduce dimensiunea majorărilor ratelor dobânzilor cel mai devreme luna viitoare. Dar el a avertizat că este posibil ca politic
Forţele ruse s-ar pregăti să se retragă din Centrala Nucleară Zaporojie, afirmă directorul Energoatom, Petro Kotin. ”Avem impresia că îşi fac valizezele şi fură tot ce pot”
O eventuală retragere ar constitui o schimbare majoră în regiunea Zaporojie, situată în sudul Ucrainei, ocupată parţial, unde linia frontului nu s-a mişcat de luni de zile. Bombardamente repetate în zona centralei alimentează temeri cu privire la o catastrofă nucleară. ”În ultimele săptămâni, prim
Banca centrală a Turciei a redus joi dobânda cheie cu 1,5 puncte procentuale şi a decis să încheie ciclul de relaxare a politicii monetare
Instituţia a fost sub o presiune constantă din partea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a continua să reducă dobânzile, în ciuda creşterii inflaţiei, care a atins în octombrie 85,5% în termeni anuali, pe măsură ce preţurile alimentelor şi ale energiei au continuat să crească. ”Având în vede
Virgil Popescu: România şi Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele - Nicopol
”România şi Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele - Nicopol. Proiectul hidrotehnic va avea 840 MW putere instalată, din care 420 MW partea românească, cu o producţie totală de 4400 GW pe an, respectiv 2200 GW pentru România”, a scris, marţi, pe Facebook,
Oficial BCE: Banca Centrală Europeană va avea dificultăţi să supravegheze furnizorii de active cripto
”Sunt îngrijorată pentru colegii mei care vor trebui să efectueze această supraveghere în viitor, deoarece acestea sunt animale cu care este dificil să lucrezi”, a spus Enria. Autorităţile de reglementare globale s-au străduit să răspundă la prăbuşirea platformei pentru criptomonede FTX, care a dep
Compania Visual Fan, care deţine brandul Allview, a mai cumpărat încă 10% din acţiunile Intervision Trading, distribuitorul exclusiv al brandului AKAI pe piaţa din România şi Europa Centrală şi de Est
”Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW şi deţinătoarea brandului Allview, anunţă noi investiţii în compania Intervision Trading, distribuitorul exclusiv al brandului AKAI pe piaţa din România şi Europa Centrală şi de Est, prin achiziţia suplimentară a unui pro
Banca centrală a Turciei avertizează băncile în privinţa tranzacţiilor valutare ”în afara orelor de program”
Instituţia a introdus reguli în ultimele luni pentru a reduce decalajul dintre dobânda de politică monetară şi dobânzile de credit şi pentru a încuraja împrumuturile către sectoare, inclusiv pentru exporturi şi producţie. Cea mai recentă regulă obligă băncile cu mai puţin de jumătate din depozitele
PwC: Investiţiile în tehnologiile dezvoltate de startup-urile din Europa Centrală şi de Est pentru reducerea emisiilor de carbon au crescut la peste 502 milioane de dolari în prima jumătate a anului 2021
”Investiţiile în tehnologiile dezvoltate de startup-urile din Europa Centrală şi de Est (ECE) pentru reducerea emisiilor de carbon au crescut de la 10,6 milioane de dolari în 2013, la 398 milioane de dolari în 2020, respectiv la peste 502 milioane de dolari în prima jumătate a anului 2021”, potrivit
Banca centrală a Turciei a redus din nou, joi, dobânda de referinţă, cu 1,5 puncte procentuale, în pofida unei inflaţii de peste 83%
Analiştii se aşteptau la o reducere de 1 punct procentual, aşa că măsura a reuşit totuşi să-i ia pe mulţi prin surprindere, în pofida regularităţii tot mai mari a reducerilor de dobânzi în Turcia. Creşterea preţurilor de consum în ţara cu 84 de milioane de locuitori a atins în septembrie un nou max
Rușii au lovit o termocentrală pe cărbune care alimentează cu electricitate cinci milioane de ucraineni
Război Rusia - Ucraina, ziua 233. O centrală electrică din Rusia, incendiată după un atac ucrainean. Kievul anunță că a reușit să elibereze 600 de localități în ultima lună
Complexul Energetic Oltenia anunţă că centrala electrică pe gaze naturale de 850 MW la Işalniţa, ce va fi construită cu Alro, va furniza energie din anul 2026
”Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi vertical, după capacitate, din Europa, a fost selectat în urma unui proces angajant de selecţie organizat de CE Oltenia pentru a construi împreună centrala electrică pe gaze naturale de la Işalniţa, cu o capacitate de 850 MW. Asociere
Combinatul de aluminiu Alro, selectat de Complexul Energetic Oltenia prin licitaţie publică, să construiască împreună o centrală electrică pe gaze, la Işalnita, de 850 MW
”Alro (BVB: ALR), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitatea de producţie, anunţă că a fost declarată ca fiind „investitorul selectat” în urma unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a construi împreună o
Centrala Nucleară Zaporojie, din nou fără electricitate, a doua oară în cinci zile, trage un semnal de alarmă directorul AIEA Rafael Grossi
”Echipa noastră de la Centrala Nucleară Zaporojia m-a informat că centrala a pierdut orice aliementare externă (cu electricitate) pentru a doua oară în cinci zile”, trage el un semnal de alarmă pe Twitter. ”Grupurile electrogen diesel de salvare furnizează acum electricitatea necesară funcţiilor ac
Putin declară că situaţia de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie este ”îngrijorătoare” şi îi transmite şefului AIEA, Rafael Grossi, că este ”deschis dialogului”
La o întâlnire care a avut loc la Sankt Petersburg difuzată de televiziunea de stat rusă, Putin i-a spus lui Grossi că Moscova este deschisă dialogului şi va discuta ”toate problemele” referitoare la operaţiunile instalaţiei nucleare. ”Vedem că astăzi există elemente ale unei politizări excesiv de
