AcasăEticheteCovasna

Tag: Covasna

Ponta, despre cazul fetei din Covasna: Nu vreau să inflamăm lucrurile, dar nici nu acceptăm abuzuri

"Nu vreau să inflamăm lucrurile, dar nici nu vrem să lăsăm nesancţionate încălcări ale legii. Suntem toţi egali în ţara asta, şi români, şi maghiari, şi germani, şi romi, şi orice altceva, avem respect pentru însemnele fiecăruia, naţionale şi locale, şi nu îmi doresc...

Panoul ‘Ţinutul Secuiesc’ a fost luat din faţa Prefecturii Covasna

Prefectul Dumitru Marinescu a declarat, miercuri, că salută gestul UDMR de a retrage acest panou, catalogându-l drept 'un pas spre normalitate şi o mai bună înţelegere'.   Panoul de culoare albastru deschis pe care sunt inscripţionate cuvintele 'SIC-Terra Siculorum' ('Ţinutul secuiesc' în limba latină -n.r) a...

Conducerea Liceului „Korosi” din Covasna, sancţionată cu observaţii scrise după scandalul bentiţei

Măsurile au fost dispuse în urma verificărilor făcute săptămâna trecută la unitatea de învăţământ, care au inclus reconstituirea evenimentelor şi luarea de declaraţii din partea celor implicaţi direct şi indirect, precizează sursa citată.   Astfel, pentru "gestionarea defectuoasă a situaţiei în primele zile ale desfăşurării evenimentelor",...

Cutremur în Vrancea, în apropiere de Covasna

Seismul a avut loc la o adâncime de 127 kilometri.   Localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (41 km), Vălenii de Munte (50 km), Râmnicu Sărat (51 km), Buzău (54 km), Târgu Secuiesc (57 km).

Mai mulţi participanţi la un miting au călcat în picioare o coroană cu panglică roşu-alb-verde

Peste o sută de persoane de toate vârstele, între care membri ai organizaţiei Noua Dreaptă şi ai PRM, s-au adunat, vineri, în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având steaguri tricolore, cocarde, banderole în culorile naţionale româneşti.   Ei au scandat "România, România" şi...

Miting de solidaritate cu eleva din Covasna, ameninţată pentru că a purtat tricolorul la şcoală

Printre cei care au participat la mitingul desfăşurat în faţa Palatului Administrativ s-au aflat şi prefectul Gheorghe Feneşer şi viceprimarul municipiului Alba Iulia, Dorin Şerdean (PP-DD), care au purtat eşarfe tricolore, la fel ca ceilalţi manifestanţi.   De altfel, organizatorii mitingului, membri ai Asociaţiei cultural-patriotice "Realitate...