Articole cu tag-ul: avion, Craiova, prabusire

Mucenic Ioana

Un avion militar s-a prăbuşit la Craiova. Pilotul a murit, iar o altă persoană aflată la bord s-a catapultat

El a precizat că unul dintre piloţi şi-a pierdut viaţa, iar celălalt a fost grav rănit, la ora transmiterii acestei ştiri primind îngrijiri medicale.La faţa locului se află mai multe echipaje ale ISU, SMURD şi Jandarmeriei.   Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, avionul a căzut la aproximativ 40 de metri de case, în zona ...

Mihai Barsan

Băsescu a confundat Croaţia cu Craiova

“Astăzi, aşa cum aţi văzut, s-a semnat Memorandumul de Înţelegere între ministerul Justiţiei din România şi ministerul Justiţiei din Craiova… din Croaţia”, s-a corectat repede Băsescu, zâmbind.   El a mai arătat că în perioada următoare urmează să fie finalizate şi semnate un număr mare de acorduri bilaterale cu Croaţia, ţară aflată la un an ...

Mihai Barsan

Ford va produce la Craiova şi un motor de 1,5 litri pe benzină

“Ford începe demersurile pentru construcţia unui al doilea motor la Craiova, motorul de 1,5 litri pe benzină”, se arată într-un comunicat al companiei.   În luna mai Ford a lansat producţia primului motor, EcoBoost de 1 litru, desemnat “Motorul Internaţional al Anului” pentru 2012 de către revista Engine Technology International.   Totodată, compania a început, ...

Mihai Barsan

Olguţa Vasilescu a câştigat Primăria Craiova cu 46,24 %, Solomon a obţinut 39,88 % – numărătoare paralelă

Rezultatele parţiale sunt centralizate din 114 secţii din totalul de 168 şi arată că Lia Olguţa Vasilescu a câştigat alegerile cu 46,24 la sută din voturi, Antonie Solomon a obţinut 39,88 la sută din voturi, iar candidatul PDL Mărinică Dincă a primit 7,97 la sută din voturi.   La Consiliul Local Craiova, USL a obţinut ...

AGA la complexele energetice Craiova, Rovinari şi Turceni a aprobat fuziunea şi crearea CE Oltenia

Noua societate va fi formată din Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu. Toate companiile care vor forma Complexul Energetic Oltenia sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei.   Companiile care vor forma Complexul Energetic Oltenia au în derulare investiţii totale de aproximativ un miliard de ...