Articole cu tag-ul: CNADNR, costuri, Craiova, intretinere drumuri

Mihai Barsan

CNADNR estimează costuri mult reduse pentru întreţinerea drumurilor la Regionala Craiova

Licitaţia a fost împărţită în patru loturi corespunzătoare fiecărei secţii de drumuri – Turnu Severin, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Slatina.   Astfel, pentru primul lot, de la Turnu Severin, estimat la 22,29 milioane lei, au depus oferte firma Confort şi consorţiul Via Vita Construcţii/Via Vita, iar pentru al doilea lot (Târgu Jiu – 32,91 ...

Mihai Barsan

Protest spontan al angajaţilor Fabricii de Avioane din Craiova

Angajaţii SC Avioane Craiova SA, aproximativ 300 de persoane, au ieşit, luni, în jurul orei 12.00, în curtea fabricii, solicitând să vină prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea. Prefectul a ajuns în jurul orei 13.00, iar, la ora transmiterii acestei ştiri, acesta poartă discuţii cu liderii de sindicat ai Fabricii de avioane din Craiova. Giugea şi-a ...

Catalin Rusu

Diaconescu: UNPR negociază la nivel central şi local posibile alianţe pentru alegerile locale

Diaconescu a precizat că nu în toate regiunile “situaţiile între partidele politice sunt uşor de armonizat”, însă “există voinţă politică la nivel central”.   “Nu există un răspuns categoric în acest moment într-un sens sau altul. Noi am lăsat libertatea totală organizaţiilor pentru a se poziţiona şi ţinem foarte mult seama de evaluările dânşilor, dar ...

Solomon exclus din PDL

Consiliul de Coordonare Judeţean (CCJ) al PDL Dolj întrunit, sâmbătă, a votat pentru excluderea primarului Antonie Solomon şi a celor şase consilieri, printre care şi viceprimarul Teodor Sas, după ce la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal au votat împotriva amendamentelor PDL la bugetul Craiovei propus de primarul municipiului.   Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, ...

Cristian Bizau

Criza a şters 1,3 mld. de euro din valoarea „perlelor” energetice ale statului și din a Poștei Române

Valoarea Hidroelectrica, cea mai importanta companie din portofoliul statului, a scăzut cu cu circa 200 milioane de euro, până la 2.35 mld. euro, potrivit evaluării  analiștilor Raiffeisen, citată de Economictimes.ro.  Nuclearelectrica a resimțit mai puternic efectul crizei, pierzând din valoare peste 500 milioane de euro până la la 1,17 miliarde de euro. Romgaz este singura ...

Sorin Simon

Cum arată Fordul de la Craiova – Ultimele imagini spion

Jurnaliştii de la Autowereld au prezentat imagini cu un prototip Ford B-Max, care va fi produs la uzina de la Craiova. După cum au anunţat oficialii Ford, varianta de serie B-Max nu va fi foarte diferită de prototipul prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Particularităţile modelului, lipsa montantului central şi uşile culisante, se vor ...

Cristian Bizau

Lupte la Bursă: Fraţii Cristescu intră tot mai adânc în concurenta Dafora lui Călburean

Fraţii Cristescu şi Gheorghe Călburean, care deţine 48,6% din acţiunile Dafora Mediaş, se numără printre cei mai bogaţi români şi printre cei mai proeminenţi patroni de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Firma Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB) a luat ieri de pe piaţă un pachet de peste 12,3 mil. de acţiuni ...

Sorin Simon

Vezi cum se transformă Electroputere în mall. GALERIE FOTO

Electroputere Parc este închiriat în proporţie de 92% de către compania DTZ Echinox  şi are drept ancore unii dintre retailerii de fashion dominanţi de pe piaţă, inclusiv H&M, Inditex – cu brandurile lor Zara, Bershka, Pull & Bear şi Stradivarius – C&A şi New Yorker.   Printre chiriaşi se mai numără şi Decathlon, Domo, Altex, ...