Criza a şters 1,3 mld. de euro din valoarea „perlelor” energetice ale statului și din a Poștei Române

0

Valoarea Hidroelectrica, cea mai importanta companie din portofoliul statului, a scăzut cu cu circa 200 milioane de euro, până la 2.35 mld. euro, potrivit evaluării  analiștilor Raiffeisen, citată de Economictimes.ro.  Nuclearelectrica a resimțit mai puternic efectul crizei, pierzând din valoare peste 500 milioane de euro până la la 1,17 miliarde de euro.

Romgaz este singura companie a cărei valoare a crescut, dar numai cu 50 mil. euro, până la 1,67 miliarde de euro. “Perlele” din energie ale statului mai valoreaza astfel doar cu 60% mai mult decât OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie românească, aflate sub controlul austriecilor de la OMV.

Complexurile energetice de la Turceni, Craiova și Rovinari fac împreună 466 mil. euro, cu 146 mil mai puțin faşă de ultima evaluare, din august 2010.

Valoarea celor 3 filiale nevândute ale Electrica s-a înjumătățit sub 550 mil. euro, iar cea a Poștei Române a pierdut aproape 40% din valoare, până sub 115 mil. euro.

Citiți articolul în Economic Times