AcasăEticheteDumitru

Tag: Dumitru

Economişti: BNR a menţinut dobânda de politică monetară. A fost o decizie înţeleaptă?

BNR ar trebui să întărească politica monetară, nu să o relaxeze, este de părere Nicolae Chideșciuc, economist-şef al ING. Potrivit acestuia, chiar dacă banca centrală se așteaptă la o scădere a înflației în iulie, aceasta nu va fi o scădere sustenabilă iar mesajul de...

Dumitru: Azi am obţinut bani pentru plata fermierilor pe T3 şi 4

"Azi (vineri, 3 septembrie - n.r.) am obţinut de la Finanţe bani pentru plata fermierilor pe trimestrele trei şi patru. Ieri am semnat ordinul pentru decontarea primelor subvenţii pentru motorină şi avem deja o sumă de 36 milioane lei, pe care o putem deconta",...

Să se remanieze, dar să nu se schimbe nimic: ce recomandă economiştii unui nou Guvern

Credite fiscale către investitori, tăierea facturii sociale, reducerea arieratelor companiilor de stat, achitarea datoriilor statului către companiile private, îmbunătăţirea politicii fiscale şi restructurarea aparatului bugetar. Acestea sunt sunt câteva din măsurile pe care, potrivit specialiştilor, Guvernul ar trebui să le ia, fie că va...

Lista neagră a lui Boc după discuţiile de la Cotroceni: Berceanu, Dumitru, Şeitan şi Sandu

Radu Berceanu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru şi Gabriel Sandu – acesta ar fi careul negru de miniştri la care premierul Emil Boc pare decis să renunţe, spun surse apropiate discuţiilor de la Cotroceni, citate de HotNews. Potrivit acestora, în cadrul discuţiilor purtate marţi la...

Analişti: Noi concedieri şi ajustări fiscale ar putea determina o scădere a PIB de 2% în 2011

"Văd o scădere economică de 2% pentru 2011. Este foarte probabil ca în prima jumătate a lui 2011 să avem noi măsuri de ajustare fiscală şi vom vedea cel puţin concedieri în sectorul public, ceva mai accentuate decât până acum", a declarat economistul-şef al...

Guvernul analizează varianta ca în fiecare minister să fie maximum doi secretari de stat

"Au fost discuţii că vor rămâne câte doi secretari de stat pe minister. Nu ştiu cine pleacă (din Ministerul Agriculturii-n.r.), dar se va hotărî într-o săptămînă sau două. Decizia îi aparţine primului ministru", a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.Surse ministeriale au...