Să se remanieze, dar să nu se schimbe nimic: ce recomandă economiştii unui nou Guvern

0

Credite fiscale către investitori, tăierea facturii sociale, reducerea arieratelor companiilor de stat, achitarea datoriilor statului către companiile private, îmbunătăţirea politicii fiscale şi restructurarea aparatului bugetar. Acestea sunt sunt câteva din măsurile pe care, potrivit specialiştilor, Guvernul ar trebui să le ia, fie că va fi remaniat sau nu.

În primul rând, spune analistul economic Bogdan Baltazar, Guvernul trebuie să-şi pună în ordine finanţele statului, să ofere credit fiscal la TVA celor care investesc o anumită sumă şi crează locuri de muncă, ar trebui să continue Prima Casă şi “alte programe pe care Guvernul le-a anunţat şi nu le-a dus la bun sfârşit”. Analistul este de părere că Guvernul nu va fi remaniat, însă, măsurile pe care ar trebui să le ia actualul sau viitorul Executiv sunt cele angajate cu FMI: reducerea substanţială a arieratelor companiilor de stat, eliminarea lor până la mijlocul anului viitor, deficit bugetar de maxim 6,8%, de 4,4% anul viitor, achitarea datoriilor statului către companiile private, controlul finanţelor statului.

“Guvernul trebuie să facă ordine în personalul stufos, inutil de dezvoltat şi foarte costisitor. S-a compromis şi Şeitan în privinţa drepturilor de autor, confuzia este totală. Eu am crezut că Vlădescu, nefiind din aparatul de partid, va avea independenţă şi lipsă de obligativitate dar… Sunt de acord cu impozitarea veniturilor din profesii liberale, nu e doar vina lui Şeitan, dar confuzia e totală”, a spus Baltazar pentru MONEY.ro.

2010, un an mort

Noi personaje? Aceleaşi sarcini! Despre respectarea angajamentelor cu FMI ca prioritate a Guvernului vorbeşte şi Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank. El consideră că nu există alte măsuri care să poată fi luate în prezent, stimularea consumului sau reducerea taxelor fiind imposibile.

“Important este ce ne-am asumat în acordul cu FMI, dacă-l respectăm, acesta este programul nostru anticriză. Deşi nu-l respectăm. Se realocă bani de la buget la datoriile curente, nu e sănătos. În momentul în care ai nevoie de reducerea deficitului, pe termen scurt, este imposibil să relansăm consumul. Este clar că 2010 este un an mort. Pe termen mediu şi lung, trebuie să tăiem factura socială. Factura socială şi crearea spaţiului fiscal crează bazele relansării econimice. Sănătatea bugetului este prioritatea zero în acest moment”, ne-a explicat Dumitru.

Comasarea taxelor, soluţia cu dublu efect

Sunt foarte multe de făcut pentru a îmbunătăţi calitatea politicii fiscale, ne-a spus Melania Hăncilă, şef departament Cercetare si Strategie la Volksbank România. În primul rând prin creşterea gradului de predictibilitate şi implementarea unei politici fiscale coerente şi cu viziune pe termen lung, astfel încât să nu se mai ajungă în situaţia de a se lua măsuri intempestiv iar după câteva luni să se discute anularea lor.

Ea recomandă Guvernului să depună eforturi pentru combaterea evaziunii fiscale, lărgirea bazei de impozitare, pentru realizarea “unui sistem echitabil de contribuţii la bugetul statului”. Potrivit reprezentantului Volksbank, ar fi recomandabil să se continue restructurarea şi reorganizarea structurilor aparatului bugetar şi comasarea/ reducerea numărului de taxe şi impozite, pentru a facilita activitatea agenţilor economici şi a creşte gradul de atractivitate al României.

“Ţara noastră este precepută drept o ţară cu fiscalitate ridicată şi un sistem de taxare şi impozitare extrem de greoi, fapt care a condus la deteriorarea percepţiei investitorilor străini. Prin comasarea taxelor şi impozitelor se va reuşi şi eficientizarea aparatului administrativ, deoarece necesarul de personal implicat în activitatea administrativă se va diminua. Un alt aspect foarte important care nu trebuie neglijat şi care ar putea conduce la o uşoară dezmorţire a consumului şi a activităţii economice ar fi reducerea arieratelor cât mai repede posibil”, a adăugat Hăncilă.

De aceeaşi părere este şi Nicolae Chidesciuc, economist şef la ING Bank România, care spune că, pe termen scurt, nu există măsuri de stimulare a consumului. Pe termen mediu, spune economistul, implementarea unor politici de ajustare fiscală credibilă ar permite ajustarea consumului.

“Tot ce trebuie să facă statul român este să-şi facă plăţile, nu sunt suficiente ajutoarele oferite diferitelor companii, acest sistem nu funcţionează. Trebuie să creeze un mediu favorabil agenţilor privaţi. Consumul nu va fi stimulat în niciun caz prin reducerea TVA, preţurile nu o să scadă, din contră, o să crească. E dificil de zis cum se poate obţine stimularea consumului, populaţia este îndatorată, politica fiscală nu poate fi ajustată, politica monetară este deja destul de relaxată”, a afirmat economistul ING.

Lipsă de coordonare şi de decizie politică

Consultantul în fiscalitate Gabriel Biriş consideră că problema acestui Guvern ţine de lipsa de coordonare şi decizie politică. Potrivit expertului în fiscalitate, măsurile pe care trebuie să le ia Guvernul sunt lărgirea bazei de impozitare, eliminarea excepţiilor din Codul Fiscal, formarea bazei de calcul a contribuţiilor. Guvernul ar trebui să ia măsuri de simplificare a TVA care să favorizeze amplasarea holdingurilor în România, măsuri care să favorizeze combaterea evaziunii fiscale.

“De ce l-ar remania pe ministrul Finanţelor? A vorbit prea mult de evaziune şi a devenit incomod? Nu cred că Vlădescu e problema în acest Guvern. Dimpotrivă. Problema e lipsa de coordonare, de decizie politică, compromisuri. Oamenii care vor să facă treabă trebuie să fie lăsaţi să facă treabă. Problema este lipsa de decizie politică şi de coordonare. Nu se iau măsuri pentru reducerea infracţionalităţii fiscale şi se cheltuie banul public aiurea”, a conchis Biriş.