Articole cu tag-ul: aderare, Europa, Letonia, zona euro

Sorin Simon

Letonia se pregăteşte pentru Zona euro. Vrea să adere la 1 ianuarie 2014

“Personal, sunt foarte optimist că vom adera la Zona euro în 1 ianuarie 2014. Este obiectivul nostru şi depunem eforturi pentru a implementa acest proces”, a spus Andris Berzins într-un interviu acordat EUobserver. El a admis că trecerea ţării sale la moneda unică va depinde de stabilitatea acestui spaţiu şi şi-a exprimat speranţa că această ...

Sorin Simon

Criza datoriilor din Zona Euro, la ECOFIN. Americanii vin cu propuneri

Oficialii europeni vor discuta despre solutiile pentru eficientizarea fondului de salvare a zonei euro. Presa internaţională scrie astăzi că prezenţa lui Geithner dă un caracter extraordinar reuniunii, astfel că, în urma întrevederii, ar putea fi anunţate soluţii radicale. Oficialul american va veni, de altfel, şi cu o propunere: Fondul European de Stabilitate Financiară, în valoare ...

Money.ro

Brandul românesc rezistă: Femeile din Occident poartă Adesgo

Dacă până acum producţia Adesgo era mai mult orientată spre export,chiar și în proporție de 80%, de anul acesta compania vrea să schimbe mersul ițelor şi să-şi întărească poziţia pe piaţa românească. Are şi un motiv. Competitorul numărul unu, Mondex Sibiu, a intrat în insolvenţă. Astfel, după ce anul trecut Adesgo a deschis primul magazin în ...

Sorin Simon

Germania sfidează Europa: Nu se împrumută alţii în contul nostru

“Pentru a realiza rate comune ale dobânzilor, este nevoie de un nivel similar de competitivitate şi situaţii bugetare similare. Nu veţi obţine asta prin datorii colectivizate”, a afirmat cancelarul german, citat de Reuters. Angela Merkel se confruntă cu o situaţie destul de dificilă acasă, în condiţiile în care anul vicitor este unul electoral. Tot mai ...

Gabriel Banica

Cât de “verde” este Bucureştiul. Topul oraşelor europene

Studiul „European Green City Index” realizat de Economist Intelligence Unit plasează capitala României pe poziţia 28 din 30 într-un clasament după performanţele de mediu ale principalelor oraşe din Europa. Pentru realizarea cercetării s-au luat în calcul aspecte legate de emisiile de CO2, transport, energie, clădiri, politici guvernamentale, apă, felul în care sunt exploatate terenurile şi ...

Sorin Simon

Ucraina cere garanţii de la Rusia şi UE cu privire la tranzitul gazului

“Având în vedere că Rusia construieşte gazoducte ce ocolesc Ucraina, Kievul vrea să ştie dacă Rusia va continua să folosească reţele de tranzit ucrainene. Dacă nu, aceste reţele vor fi demontate sau folosite în alt mod, fiindcă întreţinerea costă”, a spus el, comentând proiectul Nord Stream. “Dacă Ucraina nu ar mai exploata aceste reţele de ...

Sorin Simon

Patriciu: Există interese ca zonele mai puţin dezvoltate ale UE să devină teritorii de ocupaţie

„La începuturi, Uniunea Europeană, în care şi eu cred, era concepută ca o Europă a libertăţilor, a libertăţii de mişcare, de întreprindere, de posesie şi nu ca pe o Europă imperială, care se integrează ca având o fiscalitate comună, o monedă europeană. Mai ales fiscalitate. Să plătiţi tot atâta cât plăteşte astăzi un neamţ, lucru ...

Money.ro

Puterile lumii se aliază să salveze euro

China   Acum câteva zile, presa internaţională relata, pe surse, cum că Italia, ţara cu cea mai mare datorie din zona euro (1.900 de miliarde de euro) ar fi solicitat deja Chinei să-şi intensifice programul de achiziţie de bonduri, pe fondul creşterii abrupte a dobânzilor cerute de pieţe pentru a finanţa statul italian. China a ...

Money.ro

Traderii de energie en-gros ar putea fi obligaţi să publice acordurile încheiate

“Documentul prevede monitorizarea în mod independent, la nivelul întregii Uniuni Europene, a comerţului en-gros cu energie, astfel încât statele membre să poată interveni atunci când sesizează un comportament anticoncurenţial. Monitorizarea acordurilor încheiate va fi realizată de Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (ACER), iar datele astfel obţinute vor fi furnizate statelor membre ...

Ucraina cere garanţii de la Rusia şi UE cu privire la tranzitul gazului

“Având în vedere că Rusia construieşte gazoducte ce ocolesc Ucraina, Kievul vrea să ştie dacă Rusia va continua să folosească reţele de tranzit ucrainene. Dacă nu, aceste reţele vor fi demontate sau folosite în alt mod, fiindcă întreţinerea costă”, a spus el, comentând proiectul Nord Stream. “Dacă Ucraina nu ar mai exploata aceste reţele de ...