AcasăEticheteFondul de garantare

Tag: Fondul de garantare

Fondul de Garantare anunţă când poate proceda la deschiderea dosarelor de daună în cazul Euroins

”Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a luat act de Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Astfel, începând de la data publicării deciziei ASF în MO, FGA poate proceda, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanţă împotriva Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, la deschiderea dosarelor de daună. Cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se completeză în situaţia în care pentru un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, nu a fost deschis un dosar de daună de către societatea Euroins”, anunţă FGA.

Toate explicaţiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA.

”FGA poate primi cereri de plată, din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA”, arată FGA.      

Potrivit legii, tot de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României, creditorii de asigurări ai Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9). Cererile de plată se pot depune până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Fondul de garantare a asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare.      

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.

Potrivit legii, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, în termen de 60 de zile de la data publicării în MO al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare.

Plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă.

”Ca schemă de protecţie a asiguraţilor, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este pe deplin conştient de situaţia specială în care se regăseşte piaţa asigurărilor la acest moment, prin falimentele societăţilor City Insurance SA şi a Euroins SA şi mai ales de aşteptările creditorilor de asigurare ai celor doi asigurători. FGA şi-a propus să reprezinte un element de stabilitate şi să vină în ajutorul cetăţenilor prin desfăşurarea activităţii-instrumentarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor cuvenite etc. într-un mod profesionist cu rezultate rapide, în limita resurselor materiale şi umane”, arată FGA.

Pentru a înlesni activitatea, în beneficiul creditorilor de asigurare, FGA recomandă transmiterea documentelor online, pe portalurile dedicate:

Deschidere dosare daună: 

Cereri de plată privind acordarea despăgubirilor(Anexa 10): 

Cereri de plată privind restituirea restituirii de primă: 

Petiţii/Sesizări: 

Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

 

Falimentul City Insurance! Doar unul din patru păgubiți a primit banii

Fondul de garantare a asiguraților(FGA) a anunțat că începând cu 29 noiembrie 2021 și până la finele anului 2022, FGA a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance SA, companie care a dat faliment, aproximativ 603 milioane lei, pentru 64.568 cereri de plată...

FGA: De luni încep primele plăți către păgubiții City Insurance

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) va efectua luni, 29 Noiembrie 2021, primele plăți de despăgubiri pentru cererile de plată depuse de către păgubiții Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. FGA va achita 2.342.424 lei, pentru un număr de 1.003 Cereri de plată.Până...

ASF, amenzi grele pentru șefii de la CITY INSURANCE! Intră în rol Fondul de Garantare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., clasificată în categoria 4 – supraveghere intensă, în perioada 2019-2021, mai multe acțiuni de control la sediul asigurătorului (on-site) cât și controale permanente (off-site), acțiuni în urma cărora au fost...

Credite de 154 de milioane de lei prin ”Noua Casă”, în prima lună de la lansare

Directorul Fondului de Garantare a precizat că, de la lansarea programului ”Prima Casă”, în 2009, 300.000 de români și-au cumpărat locuințe. „O măsură care şi-a dovedit rolul anticiclic în economie este programul ”Prima Casă”, care a început în 2009. Acum s-a transformat, în funcţie şi...

Toacă milioane de lei pe lefuri

Cele nouă persoane implicate în conducerea și administrarea Fondului de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii nu se mai ajung cu banii, relevă rezultatele financiare aferente anului 2014. Potrivit cifrelor obținute de ECONOMICA.NET, FGDSPP a raportat către Ministerul Finanțelor Publice venituri din comisioane...