AcasăEticheteGripa aviara

Tag: gripa aviara

Focar de gripă aviară, într-o gospodărie din judeţul Teleorman. 145 de păsări au fost sacrificate

”Imediat de la anunţarea suspiciunii, a fost activată Unitatea Operaţională Locală din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman, care a întreprins primele măsuri pentru izolarea focarului. În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că proprietarul gospodăriei afectate vânduse unui vecin 25 de păsări”, a transmis, sâmbătă, ANSVSA, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, conform procedurilor, cele 145 de păsări au fost ucise, cadavrele au fost ecarisate prin îngropare împrună cu resturile de furaje şi aşternuturile contaminate.

”După îndepărtarea cadvrelor şi a deşeurilor, gospodăriile au fost dezinfectate. A fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Teleorman care a adoptat măsuri pentru combaterea şi stingerea focarului de gripă aviară”, a mai transmis sursa citată.

În jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3km) şi de supraveghere (10km) şi s-au luat măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport.

Păsările din zonele supuse restricţiilor sunt monitorizate permanent, iar în cazul celor sălbatice s-a apelat şi la ajutorul asociaţiei de vânători pentru a supraveghea malurile râului Vedea.

Potrivit ANSVSA, până la această oră nu au mai fost semnalate suspiciuni de boală.

În judeţul Teleoman sunt 5 exploataţii comerciale de găini ouătoare şi o exploataţie comercială de prepeliţe. Unităţile au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate.

De asemenea, au fost notificate judeţele limitrofe Giurgiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, precum şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală.

”Pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi suproduse obţinute doar de la animale sănătoase. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit specialiştilor, situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile aplicabile în cazul unui focar de gripă aviară şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei.

 

 

 

 

Gripa aviară este mai periculoasă. Aprovizionarea cu alimente a lumii, în pericol

Reuters a vorbit cu peste 20 de experţi şi fermieri de pe patru continente, care au spus că prevalenţa virusului în sălbăticie semnalează că focarele record nu se vor diminua curând în fermele de păsări de curte, crescând ameninţările la adresa aprovizionării cu alimente a lumii.

Aceştia au avertizat că fermierii trebuie să privească boala ca un risc grav tot anul, în loc să concentreze eforturile de prevenire în timpul sezoanelor de migraţie de primăvară pentru păsările sălbatice.

Focarele de virus au continuat în America de Nord şi de Sud, Europa, Asia şi Africa, neînvinse de căldura verii sau de frigul iernii, de când o tulpină a sosit în Statele Unite la începutul anului 2022 care era genetic asemănătoare cu cazurile din Europa şi Asia.

Preţurile ouălor au stabilit recorduri după ce boala a distrus zeci de milioane de găini anul trecut, punând în pericol o sursă de bază de proteine ieftine la îndemâna unora dintre cele mai sărace din lume, într-un moment în care economia globală are probleme din cauza inflaţiei ridicate.

Păsările sălbatice sunt în primul rând responsabile pentru răspândirea virusului, potrivit experţilor. Păsările de apă precum raţele pot purta boala fără să moară şi o pot transmite păsărilor de curte prin fecale contaminate, saliva şi alte mijloace.

Cele mai bune eforturi ale fermierilor de a proteja efectivele sunt insuficiente.

În Statele Unite, Rose Acre Farms, al doilea producător de ouă din ţară, a pierdut anul trecut aproximativ 1,5 milioane de găini la un loc de producţie din comitatul Guthrie, Iowa, chiar dacă oricine intra în hambare trebuia să facă duş mai întâi pentru a îndepărta orice urmă de virus, a spus directorul executiv Marcus Rust.

O fermă a companiei din Weld County, Colorado, a fost infectată de două ori în aproximativ şase luni, ucigând peste 3 milioane de pui, a spus Rust. El crede că vântul a suflat virusul din câmpurile din apropiere, unde şi-au făcut nevoile gâştele.

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Japonia se numără printre ţările care au suferit pierderi record de păsări de curte în ultimul an, lăsând unii fermieri să se simtă neputincioşi.

”Gripa aviară apare chiar şi într-o nouă fermă de păsări, cu echipamente moderne şi fără ferestre, aşa că tot ce putem face acum este să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ferească de infecţie”, a spus Shigeo Inaba, care creşte pui pentru carne în prefectura Ibaraki, lângă Tokyo.

Păsările de curte din emisfera nordică erau considerate anterior a fi cele mai expuse riscului atunci când păsările sălbatice sunt active în timpul migraţiei de primăvară.

Nivelurile crescânde ale virusului, într-o gamă largă de păsări de apă şi alte păsări sălbatice, înseamnă că păsările de curte se confruntă acum cu riscuri mari pe tot parcursul anului, au spus experţii.

”Este un nou război. Este practic o veghe de 12 luni”, a spus Bret Marsh, medicul veterinar de stat din statul american Indiana.

Într-un semn că ameninţarea va persista, Marsh cere fonduri de la parlamentarii din Indiana pentru a angaja un medic veterinar suplimentar şi un specialist în sănătatea păsărilor de curte.

Indiana a pierdut peste 200.000 de curcani şi alte păsări în ultimul an, în timp ce totalul deceselor din SUA depăşeşte 58 de milioane de păsări, conform datelor guvernului SUA, depăşind recordul anterior din 2015.

Virusul este de obicei mortal pentru păsările de curte, iar efectivele întregi sunt sacrificate chiar şi atunci când numai o pasăre este pozitivă.

Vaccinările nu sunt o soluţie simplă: pot reduce, dar nu elimina ameninţarea virusului, făcând mai dificilă detectarea prezenţei acestuia în rândul unui turmă.

Cu toate acestea, Mexic şi UE se numără printre cei care vaccinează sau iau în considerare vaccinurile.

 

Alertă în România! Virusul gripei aviare confirmat la o fermă de la graniță

Virusul înalt patogen al gripei aviare a fost descoperit într-o fermă cu 2 000 de raţe mulard de la Battonya, în apropiere de graniţa cu România, într-o zonă a judeţului Békés până acum neafectată de epidemie. Laboratorul Nébih a detectat prezenţa subtipului H5N1 în probele prelevate înainte de transportul animalelor la abator. Îngrijitorii nu au observat semne de boală la animale. Specialiştii sanitar-veterinari au luat măsurile necesare prevenţiei epidemiei şi au stabilit o zonă de protecţie şi supraveghere. În zonele neafectate ale judeţelor Bács-Kiskun şi Csongrád-Csanád rămân în vigoare restricţiile introduse anterior şi testele obligatorii prin tamponare.

În plus, testarea prin tamponare înainte de deplasarea tehnologică a păsărilor de apă este obligatorie în întreaga ţară.

Mortalitatea bruscă a fost observată recent şi la păsări captive de la un adăpost de animale din Budapesta. Probele prelevate au demonstrat şi în acest caz prezenţa subtipului H5N1 al virusului.

Acest lucru susţine şi el importanţa rolului păsărilor sălbatice de purtători de virus şi necesitatea de a menţine încontinuu măsurile de prevenţie epidemică – a subliniat Nébih.

 

ATENȚIE! Următoarea PANDEMIE ar putea porni din RUSIA! ”Probabilitatea e foarte mare”

Rusia a avertizat vineri că virusul de gripă aviară A(H5N8) detectat cu trei săptămâni în urmă la şapte ferme avicole ruseşti ar putea suferi mutaţii, iar probabilitatea ca acesta să înceapă să se transmită de la om la om este "foarte mare", relatează EFE,...

Gripa aviara revine in Europa

În ultimele două zile, autorităţile sanitar-veterninare din Olanda sunt în alertă maximă. Au inspectat aproape 20 de ferme din centrul ţării şi au consultat sute de mii de păsări.   Totul după ce specialiștii au descoperit, într-o crescătorie din regiune, o tulpină extrem de contagioasă a...

Cercetătorii vor să efectueze experimente controversate cu o nouă tulpină a gripei aviare

De la izbucnirea în China, în luna martie, virusul gripei aviare a infectat peste 130 de persoane şi a ucis alte 43. Cercetătorii afirmă că prin modificarea genetică a acestui virus în laborator s-ar putea afla dacă acesta se modifică în libertate şi devine...